10 sfaturi simple pentru un stil alimentar sănătos
Uită de dietele care îți promit rezultate uimitoare într-un termen neverosimil de scurt. Acestea nu vor face altceva decât să îți afecteze starea de sănătate și să îți aducă în dar dublul kilogramelor pierdute, odată ce nu vei mai putea respecta regulile stricte. Adoptă, în schimb, un stil alimentar sănătos și vei avea siguranța că îl vei putea urma o viață întreagă, doar cu ajutorul unui dram de ambiție și perseverență. Schimbarea regimului alimentar poate fi o provocare majoră pentru cei care sunt obișnuiți mai degrabă cu junk-food, sucuri carbogazoase sau alimente procesate. Însă, adoptarea unui stil de viață sănătos nu va fi percepută ca o corvoadă dacă vei ține cont de câteva reguli simple, pe care să le respecți toată viața. Și odată ce te-ai obișnuit în acest fel, își garantez că nu vei mai mânca niciodată ca înainte. În plus, dacă îți dorești să slăbești, acest lucru se va întâmpla treptat, fără să îți supui organismul unui șoc (așa cum se întâmplă atunci când urmezi una din acele diete drastice care inundă internetul) și fără a risca să pui la loc kilogramele pierdute. Așadar, voi explica în cele ce urmează fiecare dintre cele 10 reguli care te vor ajuta să începi, dar și să menții un stil alimentar sănătos
1. Încearcă rețete simple
Dacă ți-e teamă de faptul că nu ești un bucătar prea bun și că nu vei fi capabil să îți pregătești singur mâncarea, poți începe prin a încerca rețete simple, pe care le-ar putea găti chiar și un copil. În afară de faptul că vei reuși să gătești ceva delicios, vei face asta și într-un timp destul de scurt, așa că pregătirea meselor nu îți va răpi din timpul dedicat altor activități. Iată, spre exemplu, o rețetă simplă pe care o poate pregăti chiar și o persoană ce nu calcă prea des prin bucătărie și care poate fi combinată cu o multitudine de garnituri, pentru o masă rapidă, gustoasă și sănătoasă.
Piept de pui la grill
Dificultate: Începător Porții: 6 Timp de preparare: 25 minute (pregătire – 10 min.; gătire – 15 min.)
Ingrediente:
- 6 bucăți de piept de pui, dezosat și fără piele
- 3 căței de usturoi
- 1/2 linguriță de sare (sau după gust)
- 3-4 linguri de zahăr brun
- 3 linguri de muștar
- 3 linguri de oțet balsamic
- sucul de la un lime
- zeama de la jumătate de lămâie
- 5-6 linguri de ulei de măsline
- piper negru măcinat, după gust
Într-un bol, amestecă toate ingredientele, începând cu usturoiul pisat și terminând cu uleiul de măsline și piperul. Adaugă bucățile de piept de pui și amestecă bine. Acoperă bolul cu o folie și lasă-l la frigider timp de 8 ore, pentru ca puiul să se marineze bine. Înainte de prepararea pieptului de pui, la tigaie grill sau chiar la grătar, lasă-l la temperatura camerei timp de 15 minute. Lasă pe foc până când se rumenește frumos. După ce ai scos carnea din tigaie sau de pe grătar, lasă să se odihnească timp de 5 minute, acoperită cu un capac. Carnea astfel preparată poate fi servită ca atare, alături de garnitura preferată (cea mai indicată ar fi salata de crudități), sau acompaniată de un sos.
Informații nutriționale per porție:
Calorii: 301; Total Grăsimi: 14 grame; Grăsimi saturate: 2 grame; Proteine: 32 grame; Carbohidrați: 11 grame; Zaharuri: 11 grame; Fibre: 0 grame; Colesterol: 103 miligrame
2. Gustări rapide
Ouăle sunt o sursă importantă de proteine și conțin toți aminoacizii necesari organismului uman, inclusiv aminoacizii cu lanț ramificat (BCAA), așă că trebuie să ai mereu la îndemână o astfel de gustare. Pentru asta nu trebuie decât să fierbi câteva ouă și să le păstrezi la frigider pentru 1-2 zile. Atunci când vei simți nevoia să mânânci ceva rapid, poți apela la rezerva de ouă din frigider :) Astfel, vei evita să cazi pradă tentației de a mânca ceva nesănătos (chips-uri, snacks-uri, etc) doar pentru că sunt mai la îndemână.
3. Aprovizionează-te
Asigură-te că ai tot timpul cămara aprovizionată cu alimente de bază, pe care știi că le folosești regulat. De exemplu, nu ar trebui să îți lipsească uleiul de măsline, sarea, piperul, cerealele integrale (cum ar quinoa sau ovăzul) sau, pentru urgențe, fasole (pentru proteine) ori ton la conservă (în suc propriu). De asemenea, ar trebui să ai mereu la îndemână gustări sănătoase, precum nuci, alune, fructe proaspete sau uscate.
4. Fă o listă de cumpărături
Înainte de a merge la cumpărături ar fi bine ca de fiecare dată să îți faci o listă cu tot ce îți trebuie pentru a continua acest stil alimentar sănătos despre care vorbim. Astfel, te vei concentra pe achiziționarea elementelor de pe listă și nu vei mai fi tentat să cumperi tot felul de gustărele pline de E-uri.
5. Fă-ți un program de cumpărături
Dacă ai un program foarte încărcat de obicei, nu face din asta o scuză pentru a nu merge la cumpărături sau pentru a mânca ceva rapid la Fast-food-ul din colț. Încearcă să găsești o oră în care să mergi la piața ori supermarket-ul din cartier pentru a te aproviziona cu fructe și legume sau lactate proaspete. Sfat: Încearcă să mănânci ceva înainte de a merge la cumpărături! Dacă vei fi flămând, nu vei rezista tentației de a cumpăra alimente nesănătoase, care nu ar trebui să se găsească pe lista ta de cumpărături.
6. Împrietenește-te cu congelatorul
Pentru zilele în care nu ai timp să gătești, mâncarea congelată poate fi o adevărată mană cerească. Și aici nu mă refer la mâncarea semi-preparată, ci la cea pregătită de tine, în propria bucătărie. Atunci când faci mai multe porții de mâncare, poți congela o parte și să o decongelezi atunci când ești în criză de timp.
7. Implică-ți partenerul
Pentru a face mai ușoară trecerea la un stil alimentar sănătos, convinge-ți și partenerul de viață să ți se alăture. Astfel veți putea să vă sprijiniți reciproc și să vă încurajați în momentele în care vă abateți de la reguli. Dacă nu ai un partener de viață, poți apela la ajutorul unui prieten bun.
8. Nu renunța!
Atunci când te abați de la regulile unui stil alimentar sănătos (cu siguranță vei face asta la un moment dat, nimeni nu e perfect!), este foarte important să îți poți reveni. E normal să poftești din când în când la o pizza sau niște cartofi prăjiți, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți de tot la stilul de viață sănătos.
9. Caută îndrumare
Dacă îți dorești să îți schimbi stilul alimentar actual cu unul mai sănătos, dar nu știi cum ar trebui să procedezi, nu ezita să ceri sfatul unei persoane avizate. În ziua de azi e foarte ușor să găsești un nutriționist, fie online sau offline, așa că nu ezita să ceri ajutor.
10. Fii încrezător!
În afară de regulile ce țin de alimentație, adoptarea unui stil de viață sănătos presupune și o stare psihică bună, așa că încearcă să fii optimist zi de zi, și să ai încredere în forțele tale. Un om fericit și mulțumit cu ceea ce este se va adapta mult mai ușor unei astfel de schimbări.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Dieta Dukan (Dieta Protal)
Rețetă pentru vreme rece - supă de paste cu fasole
Dieta ”Suplu Toată Viaţa” – cum, cât şi când să mănânci