Vrei să arăți mai bine, să fii mai sănătos, să economisești bani și chiar să protejezi mediul înconjurător? Apucă-te de ciclism! Poate fi una dintre cele mai bune alegeri pe care le-ai făcut vreodată! Nu ești convins? Atunci dă-mi voie să-ți prezint 15 motive pentru care ar trebui să te gândești serios la mersul pe bicicletă!
1. Ajungi mai repede la destinație
Marile orașe de oriunde din lumea asta, inclusiv cele din România, au o mare problemă (mă rog, orașele românești, în marea lor majoritate, au mai multe probleme, dar nu este cazul să le discutăm acum): traficul extrem de aglomerat. Să luăm exemplul Bucureștiului. Acolo, aproape că ajungi să îmbătrânești așteptând să te miști un kilometru cu mașina. Sau, dacă nu-ți dau firele albe pe cap și în barbă, cu siguranță nervii îți sunt întinși la maximum. Cei care locuiesc acolo știu prea bine despre ce vorbesc. Spre deosebire de orice mașină (da, chiar și de Smart), bicicleta este mai mică și mai agilă. Se poate strecura prin spații prin care un automobil nu s-ar putea băga niciodată. Din acest motiv, dacă alegi să mergi cu bicicleta până la serviciu, în loc să iei mașina sau transportul în comun, poți ajunge acolo într-un timp mult mai scurt. Nu mai ești nevoit să stai să aștepți minute în șir în coloană, nu trebuie să te mai enervezi că cineva ți-a tăiat calea și ți-a furat locul de parcare și nici nu trebuie să-ți mai faci griji cu alimentarea cu combustibil.
2. Dormi mai profund
Plimbarea de dimineață cu bicicleta poate fi o bună modalitate de a te ajuta să te menții în formă. Pe lângă asta, poți dormi mai bine seara. Școala de Medicină din cadrul Universității din Stanford (Anglia) a făcut un studiu interesant. Cercetătorii de acolo le-au cerut unor persoane sedentare, care sufereau de insomnie, să pedaleze timp de 20-30 de minute pe zi. Rezultatul? Aceștia au reușit să adoarmă mult mai repede, iar numărul de ore de somn a crescut și el cu 60 de minute. Exercițiile făcute în aer liber te expun luminii solare. Aceasta te poate ajuta să-ți reglezi din nou ritmul circadian și să scapi de cortizol, un hormon de stres care te împiedică să ai un somn adânc și regenerativ.
3. Arăți mai tânăr
Se pare că îi facem vedete pe cercetătorii de la Stanford astăzi. Da, așa este, ne vom referi din nou la unul din studiile făcute de ei. Acel studiu spune că mersul cu bicicleta îți proteja pielea de efectele neplăcute ale radiațiilor ultraviolete și reduce semnele cauzate de îmbătrânire. Circulația sanguină se îmbunătățește prin exerciții fizice, celulele pielii primind mai mult oxigen și nutrienți în mod eficient. În același timp, din ele se elimină și toxinele dăunătoare. Exercițiile fizice creează un mediu propice în organism pentru optimizarea producției de colagen, ajutând la reducerea apariției ridurilor și la accelerarea procesului de vindecare al pielii. Sfat: nu uita, totuși, să te dai și cu niște cremă protectoare înainte de a ieși la plimbare prin soare!
4. Îmbunătățești funcționarea intestinelor
Beneficiile ciclismului ajung să aibă o influență foarte profundă asupra corpului tău. De fapt, influența aceasta este atât de profundă încât, literalmente, îți ajunge în stomac, să zicem așa. Activitatea fizică descrește timpul necesar parcurgerii intestinului gros de către alimente, limitând cantitatea de apă care este absorbită înapoi în corp și lăsându-ți niște scaune care pot fi eliminate mai ușor. Exercițiile aerobice accelerează respirația și ritmul cardiac și ajută la stimularea contracțiilor mușchilor intestinali. Așadar, scapi și de balonare, dar ești și mai puțin expus riscului de a suferi de cancer de colon.
5. Ai o minte mai ageră
Vrei să-i dai un imbold creierului tău? Atunci, urcă-te pe bicicletă și dă-i bătaie la pedalat! Mersul pe bicicletă este benefic pentru creier, deoarece ajută la formarea unor noi celule în hipocampus - acea zonă din creier care este responsabilă pentru memorie, și care începe să se deterioreze încet de la vârsta de 30 de ani. Fluxul de oxigen și sânge care merge către creier este mai bun, iar creierul își poate regenera mai ușor receptorii, ciclismul fiind un exercițiu fizic util care poate ține Alzheimerul la distanță.
6. Combați bolile
Înainte, se spunea că un măr pe zi ține doctorul departe. Nu știu cât se mai aplică această zicală în ziua de astăzi, din moment ce pedalatul tinde să-i ia locul mărului. Exercițiile fizice moderate fac celulele sistemului imunitar să fie mai active, ele putând lupta în orice moment cu o infecție. 30 de minute de ciclism pe zi te pot ajuta să te recuperezi de două mai repede ca o persoană care nu face exerciții fizice, în caz că vei suferi de o anumită boală.
7. Trăiești mai mult
Prin exerciții regulate, te expui unui risc semnificativ mai scăzut de a suferi de boli cardiovasculare, diabet de tip II, cancer, tensiune mărită și obezitate. Corpul tău se poate apăra mult mai eficient în fața unor probleme de sănătate și produce mai ușor noi celule.
8. Salvezi planeta de la pierzanie
20 de biciclete se pot parca în același spațiu în care, în mod normal, ai parca o mașină. O bicicletă se construiești utilizând doar 5% din materialele și energia folosite pentru a produce un automobil. Ca să nu mai menționăm și faptul că aceasta nu poluează cu nimic mediul, ea nefiind alimentată cu nici un fel de carburant. Când mergi cu bicicleta, te miști de 3 ori mai rapid ca atunci când mergi pe jos și consumi aceeași cantitate de energie.
9. Îți îmbunătățești viața sexuală
Activitatea fizică sporită îți menține sistemul vascular sănătos, ceea ce este un lucru bun, pentru că și viața ta sexuală are de câștigat în acest caz. Atleții de sex masculin, care fac exerciții fizice regulat, au aceeași performanță în pat ca un bărbat care este cu 2-5 ani mai tânăr ca ei, iar femeile care se află în aceeași situație, pot ține la distanță menopauza pentru aceeași durată de timp.
10. Ciclismul ajută femeile gravide
Femeile gravide care merg cu bicicleta în timpul sarcinii în mod regulat, au parte de o naștere mai ușoară și mai puțin complicată, se recuperează mult mai repede și au o stare de spirit mai bună pe durata celor 9 luni de sarcină. De asemenea, fătul are șanse cu până la 50% mai mari să nu sufere de obezitate și să se dezvolte mult mai bine, inclusiv din punct de vedere mental, în uterul mamei.
11. Ai o inimă mai sănătoasă
Ciclismul este recomandat tuturor persoanelor care doresc să reducă riscul apariției bolilor de inimă cu 50%. Peste 10000 de atacuri de cord ar putea fi prevenite în fiecare an, dacă oamenii ar alege să aibă grijă de sănătatea lor și să se mențină în formă. Pedalând doar 32 de kilometri pe săptămână, vei fi expus mult mai puțin afecțiunilor cardiace, comparativ cu un individ care nu face nici un fel de mișcare.
12. Șeful te va iubi
Ok, nu te gândi la prostii! Nu este vorba de nimic romantic aici! Prin "te va iubi", mă refeream la faptul că șeful tău va aprecia că faci ceva util pentru firma la care lucrezi, prin ciclism. Mai exact, mișcarea pe care o faci înainte de a ajunge la serviciu (sau, dacă se poate, în pauza de masă), îți mărește motivația pentru muncă și abilitatea de a combate mai ușor stresul. Performanțele interpersonale au și ele de câștigat, nu mai ai nevoie de atât de multe pauze și îți poți termina treaba mai ușor și la timp. Singurul lucru pe care nu ți-l poate garanta, din păcate, ciclismul, este o mărire de salariu sau o avansare.
13. Scapi de.. cuvântul care începe cu "C"
Da, despre cancer este vorba. Dacă vrei să nu fii afectat de această boală foarte des întâlnită în societatea modernă, fă niște exerciții fizice moderate, pentru cel puțin 30 de minute pe zi. În acest fel, reduci la jumătate riscul de a suferi de orice formă de cancer (comparativ cu o persoană care nu face nici un fel de mișcare). Ghici care ar putea fi un exercițiu fizic moderat? Corect, mersul cu bicicleta. Doamnelor și domnișoarelor, nu neglijați nici voi acest tip de exercițiu, pentru că și vouă vă poate fi de folos, ajutându-vă să vă expuneți cu până la 34% mai puțin riscului de a face cancer la sân.
14. Poți să slăbești
Știre de ultimă oră pentru tine: dacă vrei să slăbești, nu te gândi numai la alergat. Nu spune nimeni că alergatul nu este bun. Din contră, atunci când faci un exercițiu ca acesta, arzi multă grăsime din corp. Însă, în unele cazuri, mai ales atunci când chiar ai ceva probleme cu greutatea, alergatul nu este tocmai cea mai potrivită alegere în materie de exerciții fizice. De ce? Pentru că, atunci când ai foarte multă grăsime în corp, aceasta atârnă greu. Nu doar atât, dar pune și o presiune mare asupra sistemului osos. Și când alergi, toate acele kilograme în plus vor forța constant atât oasele, cât și întregul corp, ceea ce nu este un lucru bun. Așadar, în loc să-ți pedepsești organismul cu o rundă de jogging, mai bine te-ai urca pe bicicletă și ai începe să pedalezi. Șaua bicicletei este cea care preia mare parte din greutatea corpului tău, presiunea aplicată asupra oaselor și organelor interne fiind acum mai mică.
15. Rămâi cu mai mulți bani în buzunar
Teoretic, cel puțin... Gândește-te că o bicicletă nu se întreține cu sume mari de bani. Reparațiile nu sunt la fel de scumpe ca la o mașină, iar ea nu are nevoie de nici un fel de combustibil pentru a funcționa. Din start, nu mai ești nevoit să scoți bani din buzunar mai mereu pentru a merge la pompă sau pentru a-ți face revizia tehnică la service.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Avantajele înotului
Diferența dintre jogging și alergare
Avantajele mersului pe bicicletă