20 de vitamine și suplimente pentru creșterea longevității
Toată lumea caută în zilele noastre o formulă magică sau acea fântână a tinereții care să-i facă să se simtă din nou ca la 20 de ani pentru cât mai multă vreme. Din moment ce așa ceva nu există, suntem nevoiți să ne uităm după alte alternative, ceva mai viabile și mai rezonabile. Una dintre acestea este reprezentată de concentrarea asupra unei nutriții corecte, antrenarea corpului în mod regulat și luarea de vitamine și minerale în fiecare zi, pentru a ne ajuta să fim cât mai în formă. Problema pe care o au majoritatea oamenilor (și care, poate, te afectează și pe tine), este acea că există atât de multe suplimente și vitamine disponibile în magazine și farmacii, încât îți poate fi destul de dificil să iei o decizie corectă. De aceea, pentru a-ți ușura puțin situația, am scris acest articol, în care voi prezenta, în câteva rânduri, cele 20 de vitamine și suplimente pe care ar trebui să le iei pentru a-ți crește longevitatea.
1. Acidul alfa lipoic
Cel mai nou supliment de pe piață, cu o ascensiune rapidă, este acidul alfa lipoic. Producătorii acestuia susțin că el repară și vindecă fiecare celulă în parte, protejând colagenul din piele de la a se deteriora. Se mai spune că el poate reface mitocondriile și poate oferi pielii strălucire. Mitocondriile reprezintă niște mici uzine de energie în corpul nostru, deci, prin restaurarea lor, ne vom simți și vom arăta mai bine.
2. Vitamina A
Este alcătuită dintr-un grup de compuși, având un rol major în menținerea sănătății ochilor, dezvoltării oaselor, reproducerii, întăririi și diferențierii celulelor. Ea mai este importantă și în controlarea sistemului imunitar, care are un impact direct asupra longevității unei persoane. Limfocitele (celule albe din sânge) au nevoie de vitamina A pentru a funcționa eficient și a ține la distanță bolile. Când limfocitele sunt puternice, datorită vitaminei A, și celelalte țesturi din plămâni, tractul urinar, cel digestiv și ochi devin, la rândul lor, puternice. Astfel, mulți viruși și multe bacterii nu mai pot intra în corp. Dacă aceste țesuturi sunt slabe, bolilor le este mult mai ușor să invadeze organismul.
3. Vitamina B6
Această vitamină este responsabilă pentru multe dintre funcțiile organismului și este esențială pentru sănătatea ta. Peste 100 de enzime au nevoie de ea pentru metabolizarea proteinei. Vitamina B6 participă și la procesul de transformare al triptofanului în niacină. Ajută la o bună funcționare a sistemului imunitar și a celui nervos. Lipsa ei din corp este asociată cu anemia, deoarece vitamina B6 este necesară în producerea hemoglobinei, care transportă oxigenul în sânge. Pe scurt, ea ajută sângele și îți poate prelungi chiar și viața!
4. Vitamina B12
Reprezintă piatra de temelie pentru formarea celulelor roșii din sânge, pentru funcțiile neurologice și pentru sinteza ADN-ului. Se găsește în diverse forme și conține cobalt, deci compușii cu vitamina B12 sunt denumiți, general, cobalamine. Vitamina B12 este o parte esențială din nutriția ta, pentru că este unul dintre cei mai versatili și mai de bază componenți biologici. ADN-ul, ARN-ul, hormonii, proteinele și lipidele sunt toate create și menținute cu ajutorul niacinei.
5. Calciul
Cel mai abundent mineral din corp este calciul. Multe alimente pe care le consumăm sau suplimente pe care le luăm conțin acest mineral. Ai nevoie de calciu pentru a-ți contracta mușchii și pentru contractarea și decontractarea vaselor de sânge. El mai este folosit și la trimiterea de impulsuri către sistemul nervos și la secretarea hormonilor. Cantitatea de calciu folosită în toate aceste procese nu depășește, totuși, 1% din total. Restul calciului din organism este folosit pentru oase și dinți, formând structura de susținerea a lor. Oasele tale se află într-o continuă schimbare, chiar dacă ție ți se pare că nu se întâmplă nimic cu ele. Sângele absoarbe și redepozitează noi cantități de calciu în oase în fiecare zi din viața ta. Singura parte din acest proces care se schimbă este rata la care el are loc. La persoanele mai în vârstă, în special la femeile aflate la menopauză, formarea oaselor este depășită de deteriorarea lor. Acest lucru va duce, în final, la osteoporoză. Un supliment bun poate încetini sau chiar opri deteriorarea oaselor care se produce odată cu înaintarea în vârstă.
6. Coenzima Q10
Coenzima Q10 (CoQ10) este o enzimă care apare în mod natural în organismul uman și care formează unele dintre cele mai de bază pietre de temelie pentru funcționarea eficientă a celulelor corpului. Studiile științifice au arătat că nivelul de CoQ10 scade când o persoană îmbătrânește sau dacă suferă de vreo boală cronică precum distrofia musculară, cancerul, Parkinson, afecțiuni ale inimii și HIV/SIDA. Și anumite medicamente prescrise de medic pot avea același efect. Utilizarea coenzimei Q10 rămâne un subiect controversat în folosirea ei pentru tratarea acestor boli din câteva motive. Primul dintre ele ar fi că, deși s-a observat că persoanele bătrâne sau suferinde au un nivel mai scăzut de CoQ10, nu s-a putut dovedi 100% că îmbunătățirea sau creșterea nivelului ei în organismul indivizilor în cauză poate duce la ameliorarea stării lor de sănătate. Există unele cercetări științifice și rapoarte publicate care susțin că acest lucru este posibil, dar, pentru moment, nu s-a putut ajunge la un acord asupra acestui subiect.
7. Cromul
Unul dintre mineralele de care oamenii au nevoie într-o măsură ceva mai mică este cromul. Cum funcționează acesta în interiorul organismului uman nu se știe încă foarte bine. Există două tipuri de crom: cel bun, care se găsește în suplimentele dietetice, și cel rău, produs ca urmare al poluării industriale. Ceea ce se cunoaște despre crom este faptul că el reprezintă un factor important în producerea de insulină. Aceasta este un hormon necesar metabolismului și depozitării carbohidraților, grăsimii și proteinei în corp. Este important să ai un echilibru optim al nivelului de crom din organismul tău pentru a evita obezitatea și toate problemele de sănătate asociate cu ea.
8. Vitamina C
Cunoscută și sub numele de acid L-ascorbic, vitamina C este o vitamină solubilă în apă care se găsește în mod natural în unele alimente, este fortificată în altele și disponibilă în suplimente dietetice. Este o componentă necesară în nutriție, pentru că, spre deosebire de vitamina D, aceasta trebuie luată din alte surse, cum ar fi portocalele, din moment ce nu se găsește în organismul nostru. Vitamina C ajută și la producerea de colagen, acea substanță microscopică responsabilă cu menținerea flexibilității și a fermității pielii și ligamentelor. Dacă dorești să rămâi activ și sănătos, trebuie să ai grijă de nivelul de vitamina C din organismul tău. Ea este printre puținii compuși pe care îi poți lua în aproape orice doză dorești. Corpul își va lua numai cantitatea de care are nevoie, ceea ce rămâne în exces fiind eliminat prin urină.
9. DHA
Susține o bună funcționare a creierului și formarea de noi sinapse. Pe scurt, îți ajută creierul să lucreze la parametrii optimi și îți permite să îți aduci aminte anumite lucruri, să le reții și să fii agil din punct de vedere mental. Multe produse care se adresează atât celor foarte tineri, cât și celor foarte bătrâni încep să fie fortificate cu DHA, deci nu ar trebui să-ți fie prea greu să găsești un astfel de supliment.
10. Vitamina D
Adesea, vitamina D poate fi considerată partenera calciului. Ea ajută la întărirea oaselor și a dinților, dar și a celulelor albe și roșii din organism. Laptele este unul dintre alimentele care conțin vitamina D. De regulă, un nivel acceptabil de vitamina D se poate menține în mod natural în corp, deoarece acesta poate produce o cantitate mare prin expunerea la soare. Din păcate, în societatea modernă a zilelor noastre, expunerea la soare este ceva mai diminuată prin natura activităților pe care le facem, de aceea trebuie să consumi vitamina D sub formă de supliment.
11. Vitamina E
Vitamina E este un termen care denumește mai mulți antioxidanți, reprezentați de un grup de compuși solubili grași. Ei repară stricăciunile produse de radicalii liberi, care apar odată cu înaintarea în vârstă (riduri, piele lăsată etc.). Când organismul produce energie, prin procesarea alimentelor, electronii din mâncarea dizolvată se agață de moleculele de oxigen din corp. Vitamina E protejează celulele de stricăciunile care pot apărea în acest proces.
12. Acidul folic
Acidul folic este un alt tip de vitamină B care are o funcție ușor diferită în organism. Aparent, este asociat cu perioade de creștere rapidă a divizării de celule, cum ar fi în timpul sarcinii. Ajută la dezvoltarea noilor celule și la repararea celor vechi. El este o componentă de bază atât a ADN-ului, cât și a ARN-ului. Și adulții, dar și copiii au nevoie de acidul folic pentru producerea de celule în sânge și pentru prevenirea anemiei.
13. Ginkgo Biloba
În natură, ginkgo este un copac și a fost utilizat pentru prepararea diverselor remedii în Est de mii de ani. Multe persoane care iau suplimente cu ginkgo biloba au raportat că activitatea și agilitatea lor mentală s-a îmbunătățit. Ea ajută și la creșterea fluxului sanguin și luptă, de asemenea, cu radicalii liberi în aceeași manieră în care o fac și antioxidanții.
14. Ginseng
Această substanță provine dintr-o rădăcină originară de pe continentul asiatic. Chinezii antici o foloseau pentru reducerea stresului și ca afrodiziac. Fiind un stimulant, unul dintre subprodusele rezultate din interacțiunile chimice din organism este un hormon care ajută la reducerea stresului mental. Ginsengul poate fi folosit și la tratarea disfuncțiilor sexuale.
15. Fierul
Fierul poate fi găsit în tabelul periodic al elementelor și este printre cele mai abundente minerale de pe planeta noastră. Ca atare, nu este de mirare că are un rol atât de important în procesele biologice. Constituie parte componentă a multor enzime și proteine. Pentru tine, fierul este implicat în transportarea oxigenului din celulele sângelui către organele vitale, în același timp fiind instrumental și pentru creșterea, diferențierea și menținerea celulelor în viață. Nivelul scăzut de fier din sânge te face să obosești repede și să ai un sistem imunitar mai slăbit. La polul opus, prea mult fier în organism poate fi dăunător și îți poate cauza, în cazuri extreme, moartea.
16. Vitamina K
Dacă vrei celule sanguine și oase puternice, vitamina K este răspunsul. Ea poate fi administrată alături de alte vitamine și minerale pentru susținerea sănătății sistemului vascular. Vitamina K este necesară și atunci când vrei să vindeci o rană mai repede. Ea ajută sângele să se coaguleze în prezența oxigenului. De asemenea, în unele țări, este recunoscută ca fiind un bun tratament pentru osteoporoză.
17. Magneziul
Acest element foarte reactiv din tabelul periodic de elemente se folosește în diverse moduri. Ca și în cazul altor minerale, este folositor nu doar pentru dinți și oase, dar și pentru pereții celulari. Toate procesele care au loc în ele nu folosesc mai mult de jumătate din cantitatea totală de magneziu din corp. Cealaltă jumătate rămasă este utilizată la diferite reacții chimice care au loc în corpul tău. Studiile recente au arătat că magneziul joacă un rol important în capacitatea organismului de a trata în mod natural hipertensiunea, diabetul și chiar unele boli cardiovasculare.
18. Omega-3
Acizii grași Omega-3 sunt utilizați de organismul uman în diverse moduri. Ei ajută la susținerea sănătății sistemului cardiovascular și îmbunătățesc funcționarea creierului. Oamenii de știință au găsit unele legături între acești grași și reducerea dezvoltării cancerului în organism, însă studiile lor încă sunt departe de a da un răspuns definitiv și concret pe această temă. Și acest tip de supliment pare să fie la mare căutare acum și ar putea ajunge să fie, pe viitor, unul dintre cele mai bune suplimente pentru sănătate.
19. Seleniul
Seleniul este un alt element de bază la fel ca și fierul și cromul și este necesar pentru menținerea unei stări de sănătate echilibrate în organismul tău. Funcțiile sale sunt foarte similare cu ale cromului. În afară de proprietățile sale antioxidante, seleniul are un impact și asupra funcționării glandei tiroide. Nivelul de seleniu din corp este monitorizat cu atenție, o cantitate prea mare din acest element putând să-ți dăuneze.
20. Zincul
Oamenii au nevoie de zinc pentru a-și menține echilibrul corect al sănătății lor. La fel ca multe dintre suplimentele amintite până acum, și el este un element de bază. Celulele din corpul tău conțin zinc, iar sistemul imunitar are nevoie de el pentru a te apăra de virușii și bacterii. Zincul reprezintă o altă componentă a proteinelor și a ADN-ului și este important în dezvoltarea și menținerea unui organism sănătos.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
De unde cumpărăm suplimente nutritive ieftine?
Review AllMax Nutrition - IsoFlex
Review Nature's Best - Isopure Whey Protein Isolate