7 sfaturi de înot pentru începători

7 sfaturi de înot pentru începători

Dacă ai făcut de curând o pasiune pentru înot, fie că îl practici doar ca pe o modalitate de recreere ori ai de gând să treci la următorul nivel, cel competițional, nu strică să ai în vedere aceste 7 sfaturi de înot pentru începători care te vor ajuta indiferent de obiectivele pe care le ai.

1. Obișnuiește-te cu ochelarii

Învață să ții ochelarii pe ochi pentru cel puțin o oră, fără să îi dai jos nici măcar pentru o secundă. De obicei, un antrenament de înot poate include o încălzire, un set de ture de bazin (în funcție de tipul de antrenament practicat), exersarea unor tehnici specifice (în cazul în care ai un instructor care să te îndrume), apoi o tură-două de bazin de relaxare în încheiere. Cei mai mulți practicanți de înot au obiceiul de a-și scoate ochelarii și a-i așeza pe frunte după fiecare set de ture, pentru ca mai apoi, la începerea unuia nou să își repoziționeze ochelarii acolo unde le este locul. Nu e nimic rău în asta, însă dacă ai de gând ca pe viitor să participi și la competiții de înot (mai ales dacă sunt pe distanțe lungi), trebuie să știi că nu vei avea parte de acest lux.

2. Cumpără-ți un tub pentru respirat (snorkel)

Atunci când ești la început în ale înotului, este o idee bună să începi să folosești un astfel de tub pentru respirat sub apă. Acest echipament este utilizat de obicei de către cei care iubesc scufundările, dar îți poate fi și ție de foarte mare ajutor. Folosindu-l, vei putea să te concentrezi strict pe mișcările pe care le ai de făcut, scăpând de grija respirației. Bineînțeles, dacă ai de gând să participi la un moment dat și la competiții, va trebui să exersezi mult și fără acest echipament.

3. Folosește dopuri de urechi din silicon

Pentru a evita infiltrațiile de apă sau infecțiile, mai ales dacă suferi de o sensibilitate a urechii, achiziționează-ți niște dopuri speciale pentru înot pe care să le folosești de fiecare dată când mergi la bazin. Dacă ai un antrenor, indicat ar fi să renunți la accesoriu. Asta, bineînțeles, dacă îți dorești să îi auzi indicațiile :) .

4. Lucrează cu un instructor

Unul dintre cele mai importante sfaturi de înot pentru începători se referă la alegerea unui profesionist care să te ajute în însușirea tehnicilor corecte de înot, fie că vrei să practici acest sport ca pe un hobby, fie că accezi către un nivel mai înalt. Chiar dacă poți să înveți și singur să înoți, asta nu înseamnă că o vei face și corect. Un stil defectuos de înot solicită foarte mult organismul și te poate obosi mai mult decât este necesar. Un instructor îți poate urmări evoluția și te va corecta de fiecare dată când te vei abate de la execuția corectă a vreunui stil de înot.

5. Socializează cu înotătorii experimentați

Dacă participi pentru prima dată la o competiție și vrei să afli mai multe detalii despre ceea ce trebuie să faci, încearcă să le obții de la persoanele mai experimentate decât tine. Fie că e vorba de reguli nescrise, ori de sfaturi de înot care te pot ajuta în timpul cursei, aceștia vor fi încântați să le împărtășească, având în vedere că nu reprezinți o amenințare pentru ei.

6. Stabilește-ți obiective realiste

Chiar dacă în general ești o persoană cu un fizic de invidiat, care se antrenează frecvent la sală sau pe pista de alergare, asta nu înseamnă că te vei descurca la fel de bine și în bazinul de înot. Antrenamentele pentru acest sport sunt unele specifice și există toate șansele să nu le poți face față din prima. Așadar, un alt punct important din aceste sfaturi de înot pentru începători, se referă la așteptările pe care trebuie să le ai de la tine atunci când pornești pe un astfel de drum. Pornește cu pași mici, antrenează-te treptat, stabilește-ți obiective pe care le poți atinge și în scurt timp vei deveni as în acest sport.

7. Alege calitatea, nu cantitatea

Acest sfat de înot pentru începători se poate aplica cu ușurință în aproape toate sporturile și antrenamentele. Întotdeauna este mai indicat să te antrenezi mai puțin, dar executând corect mișcările, focusându-te pe semnalele transmise de organism, decât să lucrezi mult și prost. E adevărat, poate vei avea iluzia că te-ai antrenat mai mult, dar în realitate rezultatele nu vor arăta asta.