Aceste exerciţii constituie bazele instruirii in tenis şi te vor ajuta să îţi dezvolţi agilitatea şi îndemânarea în execuţii.
20 de lovituri succesive
Un jucător stă pe mijlocul liniei de fund. Instructorul stă poziţionat în mijlocul terenului oriunde între linia de fund şi fileu alături de un coş plin cu mingi. Jucătorul primește succesiv câte o minge trimisă de antrenor. Scopul exerciţiului este să facă sportivul de la linia de fund să alerge cât mai mult cu putinţă. Fiecare minge pe care reuşeşte să o lovească şi care cade pe suprafaţa de joc îi aduce un punct. Ratarea sau proiectarea greşită a unei mingi îţi va scădea un punct. Odată ce se ating peste 20 de puncte exerciţiul ia sfârşit. Deşi tu sau jucătorul care loveşte mingile va obosi într-un final, antrenorul trebuie să-l preseze şi mai mult pentru a-l obişnui cu efortul intens şi îndelungat, specific unui meci lung de tenis.
Lovituri de rever în diagonala terenului
Fiecare jucător este poziţionat în centrul liniei de fund. Mingea este trimisă de un jucător spre reverul celuilalt. Acesta loveşte mingea pe diagonala terenului de joc spre reverul primului jucător şi se continuă schimbul de lovituri. Schimbul se poate face din stânga sau dreapta marcajului de centru al liniei de fund, în funcţie de partea dominantă a jucătorilor dreptaci sau stângaci. Cu cât jucătorii devin mai obişnuiţi cu acest tip de lovituri, forţa lor în execuţii va creşte. Jucătorii pot alege să joace un meci în care primul dintre ei care ajunge la douăsprezece puncte câştigă. Acest tip de exerciţiu este folosit pentru îmbunătăţirea loviturii de rever.
Lovituri în diagonală şi în lung de linie
Ambii jucători încep de pe marcajul de mijloc al liniei de fund. Unul va lovi mingea pe diagonala terenului, iar celălalt o va returna de-a lungul liniei. Pentru ca acest exerciţiu să se poată efectua, ambii jucători trebuie să lovească mingea într-un ritm mediu şi controlat. Dacă jucătorii lovesc mingea prea tare, schimbul de mingi nu se poate efectua. În cazul în care exerciţiul este executat cum trebuie, ambii jucători vor fi extrem de obosiţi la final, deoarece vor alerga mult dintr-o parte în alta a suprafeţei de joc. După câteva minute de joc, sportivul care lovea mingea în diagonală schimbă locul cu cel care lovea în lung de linie şi vice-versa.
Lovituri în lung de linie
Ambii jucători încep de pe marcajul de mijloc al liniei de fund. Un jucător trimite mingea în lung de linie spre celălalt, care o trimite asemănător spre primul şi astfel începe schimbul de lovituri. O persoană va executa lovituri de dreapta, iar cealaltă lovituri de rever. Dacă un jucător este dreptaci şi unul stângaci atunci ambii jucători vor executa lovituri de dreapta. Cu cât jucătorii devin mai îndemânatici în executarea acestui tip de exerciţiu, forţa lor în loviturile de dreapta va creşte. După câteva minute de joc, sportivii schimbă stilul de execuţie (cel care trimitea lovituri de dreapta acum execută lovituri de rever şi vice-versa). Scopul exerciţiului este de a te familiariza cu loviturile în lung de linie. Încearcă să trimiţi mingea cât mai aproape de linia laterală cu putinţă.
Lovituri de dreapta executate în diagonala terenului
Ambii jucători încep de pe marcajul de mijloc al liniei de fund. Mingea este trimisă spre forehand-ul adversarului (lovitura de dreapta) şi astfel începe schimbul de mingi pe diagonala terenului.
Lovituri executate în colţul liniei de fund
Un jucător se poziționează pe marcajul de mijloc al liniei de fund. Celălalt se va poziţiona în partea sa dreaptă a terenului, pe linia de fund. Jucătorul care stă în partea dreaptă a terenului poate lovi oriunde în terenul advers, iar cel din centrul liniei de fund va lovi doar în colţul în care este poziţionat primul jucător. Scopul este de a face un jucător să alerge dintr-o parte în alta în timp ce păstrează mingea în teren. Acest exerciţiu îţi va îmbunătăţi rezistenţa la efort şi acurateţea, deoarece trebuie să loveşti spre acelaşi loc din alergare. După cinci minute de joc schimbaţi locurile.
2 vs 1
Doi jucători sunt poziţionaţi lângă fileu, iar celălalt se poziţionează pe mijlocul liniei de fund. Cei doi sportivi care sunt pe aceeaşi parte a terenului trimit mingea jucătorului singur şi astfel porneşte schimbul de mingi. Scopul exerciţiului este de a deplasa în teren jucătorul singur în timp ce acesta ţine mingea în teren. Jucătorii apropiaţi de fileu îşi exersează loviturile din voleu, iar jucătorul singur face un antrenament cardio în timp ce îşi exersează loviturile în diagonală şi în lung de linie. După 5-10 minute jucătorii se rotesc în sensul acelor de ceasornic şi alt jucător va fi de unul singur.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Avantajele înotului
Diferența dintre jogging și alergare
Avantajele mersului pe bicicletă