Beneficiile consumului de ceai
Ceaiul poate fi o foarte bună alternativă pentru consumatorii înrăiți de cafea. Când sistemul tău imunitar se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește nivelul de energie și ai băut deja trei cești de cafea și ai mai luat și trei pastile energizante, de ce să nu închei ziua cu o cană de ceai? Asiaticii se bucură de beneficiile acestei băuturi (în special de cele oferite de ceaiul verde) de foarte multe secole. Cercetările științifice confirmă faptul că există 4000 de ani de folclor și utilizare medicinală a ceaiului, pentru menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate.
Ceaiul verde
Ceaiul verde oferă o protecție antioxidantă mult mai mare decât mai cunoscuții polifenoli din vitaminele antioxidante C și E. Comparativ cu ceaiul negru, cel verde este cu 6% mai puternic din punct de vedere al antioxidării. Ceaiul verde se produce prin punerea la un abur ușor a frunzelor de ceai negru proaspăt tăiate. La ceaiul negru, procedeul de producere al acestuia implică oxidarea frunzelor, ceea ce duce la distrugerea compușilor care au o mare putere antioxidantă și anticancerigenă. Ceaiul verde, datorită modului său de obținere, nu este afectat de acest lucru, el păstrându-și calitățile pe care cel negru le pierde prin oxidare. Formele de cancer în care s-a dovedit că ceaiul verde este foarte folositor (în special în rolul său de prevenire a apariției acestora) sunt cele care afectează tractul gastrointestinal (stomacul, intestinul subțire, pancreasul și colonul). De asemenea, dacă ai obiceiul de a consuma ceai verde, atunci ai mai puține șanse de a face cancer de plămâni, de prostată, de vezică urinară sau de piele. Lista beneficiilor consumului de ceai verde nu se oprește aici. El mai este bun și în reducerea colesterolului, a tensiunii, a nivelului de zahăr din sânge, are rol de protecție împotriva virusurilor și a bacteriilor, previne osteoporoza și artrita, îmbunătățește structura osoasă, previne formarea cheagurilor de sânge, previne diabetul, ajută persoanele suferinde de Parkinson, împrospătează respirația și ajută la arderea caloriilor.
Ceaiul alb
Una dintre marile diferențe dintre ceaiul alb și ceaiul verde îl reprezintă procesul de obținere al acestora. Ceaiul verde, așa după cum scriam și mai sus, este obținut prin expunerea frunzelor de ceai la temperaturi mai ridicate, pentru înlăturarea umezelii și uscarea frunzei, în timp ce, la ceaiul alb, frunza este uscată folosindu-se doar lumina soarelui, sau temperaturile mai scăzute din interiorul unor încăperi speciale. În acest fel se păstrează polifenolii din ceai. De aceea, ceaiul alb este foarte puternic și conține de până la 3 ori mai mulți polifenoli antoixdanți decât cel verde sau negru. S-a demonstrat că este cu până la 100% mai eficient în înlăturarea radicalilor liberi care îți fac pielea să devină mai puțin elastică și să se lase pe măsură ce îmbătrânești. Ceaiul alb este ceva mai scump, deoarece felul în care este obținut este unul mai diferit decât la celelalte tipuri de ceaiuri. Frunzele provin dintr-un arbust special și sunt uscate la soare. Numai acele frunze care sunt considerate perfecte sunt ales pentru a fi transformate în ceai. Foarte mulți experți sunt de părere că ceaiul alb este mult mai rafinat decât cel verde. Adevăratul ceai alb provine dintr-un singur arbust, numit Da Bai Hao. Acest ceai are un gust plăcut, dulceag și subtil. Are o aromă foarte plăcută iar frunzele din care este obținut au un gust fructat.
Vitaminele și mineralele din ceai
Ceaiul conține o serie de vitamine, printre care: vitamina B1, B2, B6, C, K și acid folic. Printre minerale, poți regăsi manganul, potasiul și zincul, iar polifenolii sunt reprezentați de flavonoide și catehine. Ele ajută la lupta împotriva radicalilor care produc cancerul și bolile de inimă.
Popularitatea ceaiului
Cantitatea de ceai care se consumă în fiecare zi în țările asiatice, este de 3 sau mai mult cești. Un pliculeț de ceai poate fi cufundat în apă între 3-15 minute, în funcție de preferințe. Există multe beneficii pentru sănătate care recomandă consumul de ceai, iar virtuțiile acestuia sunt acum foarte bine recunoscute. Băutul ceaiului devine din ce în ce mai popular și în țările vestice și, de ce nu, poate fi la fel de popular și în rândul celor ca tine, care merg la sala de fitness!
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Dieta Dukan (Dieta Protal)
Rețetă pentru vreme rece - supă de paste cu fasole
Dieta ”Suplu Toată Viaţa” – cum, cât şi când să mănânci