Ce trebuie să nu faci atunci când folosești benzile de alergare
În general, atunci când vine vreme rea, mare parte a alergătorilor, atât amatori, cât și profesioniști se mută în sala de forță, pe benzi de alergat. Cu mic cu mare, îi vezi pe toți stând la coadă, în așteptarea celor 30-40-50 de minute de sprint. Deși pare simplu ca bună-ziua, există totuși greșeli pe care le poți face în timp ce alergi. În continuare îți voi enumăra ce greșeli nu trebuie să faci pentru a nu te accidenta sau pentru a nu te face de râs.
1. Nu sări peste încălzire și revenire
Foarte multe persoane au tendința de a se urca pe banda de alergat direct cum vin în sală. Mare parte a lor folosește acest aparat, pentru a se încălzi. Problema este că alergarea, atât indoor, cât și afară, fără a avea mușchii sau tendoanele pregătite, poate duce la accidentări. Daca te-ai simțit vreodată amețit după ce te-ai dat jos de pe bandă, cel mai probabil e datorat faptului că, imediat ce cronometrul a sunat, ai sărit pe un scaun să te odihnești. Dar dacă te oprești brusc, se poate să ai amețeală, pentru că ritmul cardiac și tensiunea îți vor scădea rapid. Dacă vrei să nu ți se mai întâmple așa ceva, încetinește ritmul progresiv, după ce ai terminat cursa și fă cam 5-10 minute de revenire înainte de a te da jos.2. Poziție greșită pe banda de alergat
E firesc să fii neliniștit, la început, că poți cădea de pe bandă. Dar problema este că atunci când îți este frică, îți schimbi poziția de alergare, comparativ cu cea în aer liber. Ar trebui să alergi pe bandă exact la fel ca atunci când ești afară, pentru a nu avea probleme pe viitor.3. Nu te ține de mânere
Vei vedea că mulți au tendința de a se ține de mânere atunci când aleargă pe benzi de alergat. Din păcate, acest prost obicei te va face să stai aplecat în timp ce fugi și, totodată, nu vei putea să atingi viteza dorită.4. Nu coborî în timp ce încă se mișcă banda
Așa cum spuneam mai sus, în primul rând te va lua amețeala dacă odată ce ai terminat cursa ai și sărit de pe bandă. Al doilea lucru care ți se poate întâmpla este să te accidentezi. Indiferent că vrei să faci o pauză de toaletă sau să închei antrenamentul, fii sigur că scazi viteza și reduci panta și cu cel puțin 5 minute înainte de a te da jos.5. Nu alerga în același ritm toată cursa
Asta este cam cea mai mare greșeală pe care poți să o faci. De multe ori vei vedea persoane care aleargă timp de 50 de minute pe benzi de alergat și totuși sunt... pufoși. Motivul este că organismul va începe să ardă din masa musculară, în loc să ardă din grăsimi. Așadar, pentru o alergare eficientă, schimbă viteza și panta la cel mult 5 minute.Benzile de alergat pot fi un aliat extraordinar în rutina ta. Este un aparat excelent, care te ajută să îți crești rezistența și să scazi în greutate.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
10 minute de antrenament intens pentru abdomen
Antrenamentul german pentru volum (metoda celor 10 seturi)
Tehnica HIT - High Intensity Training Routine