Cele mai bune activități cardio pentru scăderea în greutate
Exercițiile cardio sunt indispensabile atunci când vrei să slăbești, asta e clar. Activitatea aerobică pe care o faci în timpul exercițiilor de acest tip implică folosirea grăsimilor drept combustibil, în timp ce carbohidrații și proteinele sunt folosite într-o mai mică măsură. Dar care sunt cele mai potrivite exerciții (sau activități, mai degrabă) cardio pentru scăderea în greutate?
- Vâslitul
- Înotul
- Alergarea
- Mersul pe jos
- Ciclismul
- Săritul cu coarda
Să le luăm pe rând:
1. Vâslitul
- poți face această mișcare în mod natural, pe o barcă sau o canoe, dar mai la îndemână pot fi acele aparate de vaslit din sălile de fitness;
- o astfel de mișcare reprezintă un antrenament complet al tuturor grupelor de mușchi și o bună metodă de a slăbi;
- este considerat exercițiul perfect, având în vedere cele de mai sus;
- în plus, nu este atât de dur cu articulațiile precum alergatul și arde mai multe calorii (aproximativ 840/oră) decât orice alt tip de exercițiu aerobic.
2. Înotul
- arde în jur de 600 calorii pe oră;
- are un risc scăzut de accidetări (cel mai sigur tip de mișcare dintre toate cele pe care le voi aminti aici);
- lucrează toate grupele musculare importante;
- se pot executa diferite stiluri de înot, în funcție de rezultatele dorite;
- este eficient în arderea grăsimilor.
3. Alergarea
- cea mai practicată metodă atunci când vine vorba de scăderea în greutate;
- deși este mai dură cu articulațiile, arde destul de multe calorii (aproximativ 600/oră) și stimulează rata metabolică mult timp după ce activitatea a încetat;
- cea mai bună variație a alergatului este jogging-ul, nu sprintul, care este o activitate anaerobică.
4. Mersul
- chiar dacă nu este cea mai bună activitate aerobică pentru arderea grăsimii (se ard aproximativ 300-400 kcal/oră), este ideală pentru alte beneficii;
- este ideal pentru începători sau obezi;
- o activitate perfectă pentru recuperare;
- sigur în ceea ce privește riscul de accidentări.
5. Ciclismul
- are aceleași beneficii ca și alergatul (se ard circa 600 kcal/oră), dar este mult mai blând cu articulația genunchiului;
- poate fi executat fie pe o bicicletă de fitness, fie pe una obișnuită, în aer liber;
- pentru rezultate mai bune, recomand bicicleta de fitness, deoarece poate fi setată pe mai multe nivele de intensitate.
6. Săritul cu coarda
- este solicitant pentru articulații, dar foarte eficient;
- arde în jur de 1000 de kcal/oră;
- se folosește pentru perioade scurte, având în vedere că suprasolicită destul de mult organismul;
- una dintre cele mai dificile activități aerobice.
Din cele prezentate mai sus, se poate concluziona că cea mai eficientă metodă de ardere a grăsimii este săritul cu coarda. Dar dacă vrei să alegi o activitate mai puțin solicitantă pentru corp, și cu rezultate aproape la fel de bune, te poți orienta către vâslit.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
10 minute de antrenament intens pentru abdomen
Antrenamentul german pentru volum (metoda celor 10 seturi)
Tehnica HIT - High Intensity Training Routine