Cinci pași simpli pentru a scăpa de grăsime
Nu există o formulă magică pentru a scăpa de grăsime în timp record, dar sunt câteva reguli pe care fiecare bărbat ar trebui să le urmeze dacă vrea să afișeze un corp bine sculptat. Un plan nutrițional și un antrenament bine puse la punct te vor ajuta să scoți la iveală mușchii încă ascunși sub straturile de grăsime. Aceste cinci reguli simple te vor ajuta să obții corpul pe cale îl dorești.
Fă mișcare dimineața, pe stomacul gol
Dacă nu ești o persoană matinală, poate ar trebui să devii. Potrivit unui studiu publicat în revista Physiology, exercițiile cardio executate dimineața, pe nemâncate, te ajută să mai topești din grăsime și să pierzi, astfel, din kilogramele în plus. În timpul studiului, care s-a derulat pe o perioadă de șase săptămâni, cercetătorii au împărțit bărbații participanți în trei categorii: cei din prima categorie au crescut aportul caloric cu 20%, jumătate dintre ei făcând exerciții, în timp ce restul au rămas inactivi; cei din al doilea grup și-au programat antrenamentul imediat după micul dejun, iar cei din al treilea au urmat exact același tip de antrenament ca cei din grupul numărul doi, însă la prima oră a dimineții, pe stomacul gol. Rezultatele studiului sunt mai mult decât grăitoare. Astfel, potrivit specialiștilor, bărbații din primul grup nu numai că nu au reușit să scape deloc de grăsime, dar s-au îngrășat trei kilograme, în timp ce subiecții din grupul al doilea au mai ”câștigat” 1,5 kilograme. În schimb, bărbații din cel de-al treilea grup nu numai că au rămas la aceeași greutate, dar au reușit să ardă din grăsime pe tot parcursul zilei.
Redu consumul de carbohidrați
Sigur vei slăbi rapid și vei scăpa de grăsime dacă vei reduce drastic consumul de carbohidrați. Cu toate acestea, lasă-i timp corpului tău să se obișnuiască nu noul regim alimentar. Timp de o săptămână redu treptat aportul de carbohidrați cu 25 de grame pe zi. Astfel, organismul tău va învăța să funcționeze cu mai puțin, iar tu vei slăbi eficient.
Ridică greutăți
Vrei să scapi rapid de grăsime? Introdu ridicatul greutăților în antrenamentul tău zilnic și vei scăpa de grăsime mai repede decât crezi. Potrivit unui studiu publicat în revista Obesity, ridicatul greutăților te ajută mai mult să obții un abdomen plat decât antrenamentul cardio. După ce au studiat activitatea fizică, circumferința taliei și greutatea corporală a peste 11 mii de bărbați sănătoși, în vârstă de 40 de ani sau mai mult, pe o perioadă de 12 ani, cercetătorii de la Harvard School of Public Health au descoperit că cea mai eficientă metodă pentru a scăpa de grăsimea de pe abdomen o reprezintă ridicatul greutăților. Astfel, bărbații care au introdus în antrenamentul zilnic 20 de minute de ridicat greutăți au acumulat mai puțină grăsime abdominală pe măsură ce au înaintat în vârstă față de cei care au practicat jogging-ul, de exemplu.
Consumă multe legume
Chiar dacă multă lume consideră fructele ca fiind foarte sănătoase, acestea conțin mult zahăr, deci nu prea ne ajută dacă vrem să scăpăm de grăsime. Astfel, în timp ce un măr conține nu mai puțin de 125 de calorii și 25 de grame de carbohidrați, un ardei gras roșu are 40 de calorii și doar 5 grame de carbohidrați. Prin urmare, dacă alegi să consumi mai multe legume, în special cele verzi (salate, varză, broccoli, etc.), nu numai că îți vei crește aportul de nutrienți și antioxidanți, dar vei și slăbi în mod sănătos pentru că reduci din caloriile ingerate.
Folosește ”fereastra metabolică”
Dacă vrei să scapi de grăsime și să îți crești masa musculară, trebuie să știi ce și când trebuie să mănânci. Încearcă să consumi carbohidrați după antrenament pentru a crește nivelul de glicogen, dar și pentru a te pregăti pentru următoarea sesiune de antrenament. De asemenea, încearcă să consumi proteine pentru a-ți reface mușchii. Este foarte important să consumi proteine după antrenament dacă vrei să crești masa musculară și, evident, să scapi de grăsime. În ceea ce privește masa de după antrenament, în mod concret, încearcă să consumi un shake proteic cu fructe sau o felie de paine integrală cu ton, pentru a te reface după efortul depus în timpul antrenamentului. Cantitatea de carbohidrați și de proteine pe care o consumi depinde în mare parte de greutatea pe care o ai, de țelurile pe care ți le-ai fixat, dar și de tipul de antrenament pe care îl urmezi. În general, consumul a 20-40 de grame de proteine în timpul ”ferestrei metabolice” te va ajuta să scapi de grăsime și să ajungi la corpul la care ai visat.
2 Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a putea adăunga un comentariu!
Articole Similare
Dieta Dukan (Dieta Protal)
Rețetă pentru vreme rece - supă de paste cu fasole
Dieta ”Suplu Toată Viaţa” – cum, cât şi când să mănânci