Efecte l-carnitină

Efecte l-carnitină

L-carnitina este sintetizată în organism din aminoacizii lizină și metionină. Dat fiind faptul că ea îți poate crește foarte mult șansele de succes, indiferent de scopul pe care îl ai (slăbit sau dezvoltarea masei musculare), l-carnitina nu ar trebui să lipsească din arsenalul tău de suplimente de culturism sau fitness. Beneficiile pe care aceasta le are asupra organismului uman au fost evidențiate în nenumărate studii, unele dintre ele datând chiar de prin anii '30.

1. Ajută la slăbit

Dacă scopul pentru care mergi la sală și te antrenezi în mod regulat este să slăbești, atunci ai nevoie de l-carnitină. Acest aminoacid transferă acizii grași cu lanț lung, precum trigliceridele, în mitocondrii, unde ei sunt oxidați și produc energie. Carnitina este utilă și la reducerea nivelului de oboseală și poate servi drept suprimant al apetitului. Așadar, ea nu ar trebui să lipsească din dieta ta atunci când dorești să slăbești. Nu doar că va ține departe depunerile de grăsime din corpul tău, dar va și mări capacitatea aerobică a acestuia, procesul de ardere al caloriilor fiind, astfel, mai eficient.

2. Ajută la dezvoltarea masei musculare

L-carnitina este "arma" cea mai potrivită pentru orice culturist care vrea să-și dezvolte cât mai mult masa musculară. Aceasta crește forța și îți permite să ridici greutăți mai mari. Și, după cum bine știi, greutățile mari înseamnă și o musculatură mai mare pe termen lung.

3. Benefică pentru masa osoasă

Pe măsură ce îmbătrânim, și oasele noastre încep să aibă de suferit. Cu timpul, ele devin fragile și se pot rupe foarte ușor, chiar și la cea mai mică lovire sau cădere. Acesta este un motiv de îngrijorare în rândul persoanelor în vârstă și al femeilor aflate la momentul post-menopauză. Când oasele nu mai sunt atât de rezistente pe cât obișnuiau să fie când erai mai tânăr, ele sunt supuse riscului de fracturare, apariției osteoporozei sau al artritei. Din fericire, prin administrarea de l-carnitină, procesul de deteriorare a rezistenței oaselor se poate încetini, iar proprietățile micro structurale ale acestora se îmbunătățesc.

4. Benefică pentru inimă

Carnitina se folosește în tratarea problemelor cardiace. Câteva teste clinice au demonstrat că l-carnitina, utilizată în combinație cu tratamentul medicamentos tradițional specific bolilor de inimă, reduce angina pectorală, dându-le posibilitatea persoanelor care suferă de această afecțiune să poată face exerciții fizice fără să mai sufere de dureri în piept sau discomfort. Aceleași studii au mai arătat că, dacă se administrează l-carnitină după un atac de cord, se reduc șansele de a mai suferi de un altul la o dată ulterioară.

5. Ajută rinichii

Un rinichi sănătos produce, în mod natural, carnitină. Dacă ai fost diagnosticat cu o afecțiune a acestui organ, iar capacitatea sa de a produce în mod natural carnitină este afectată, atunci cantitatea care lipsește din această cauză trebuie să fie completată printr-un supliment cu carnitină.

6. Ajută în caz de infertilitate masculină

Carnitina este un bun supliment care se recomandă a fi consumat de către bărbații care suferă de probleme de infertilitate. Ea poate îmbunătăți cantitatea și calitatea lichidului seminal.

7. Utilă mamelor care alăptează

Proaspetele mămici aleg să alăpteze copiii normal, la sân, pentru că această activitate le ajută să ardă calorii. Un efect secundar al alăptatului este acela că nivelul de carnitină din corpul lor scade când fac acest lucru. Deși, de regulă, o femeie gravidă are suficient de multă carnitină în organism pe durata sarcinii, nu strică să suplimenteze un pic acea cantitate, tocmai pentru a preveni un deficit. Prin alăptat și administrarea de carnitină, mamele vor reuși să scape de greutatea acumulată în timpul sarcinii mai repede.

8. Utilă în diabetul de tip II

Pentru cei care suferă de diabet de tip II, suplimentele pe bază de carnitină pot fi foarte utile. L-carnitina îi poate ajuta prin creșterea oxidării glucozei, a cantității de glucoză depozitată în corp și a asimilării acesteia.

9. Ajută sistemul imunitar

L-carnitina acționează ca un antioxidant care ajută la prevenirea deteriorării celulelor sănătoase, cauzată de radicalii liberi. Acest lucru te poate ajuta dacă suferi de o răceală sau de diverse alergii de sezon.

10. Benefică pentru creier

Persoanele în vârstă, care doresc să-și îmbunătățească funcțiile creierului, trebuie să se bazeze și pe altceva în afară de ginkgo biloba. L-carnitina ajută la protejarea creierului de efectele înaintării în vârstă și de cele provocate de stres, acesta putând funcționa mai bine pentru o perioadă mai lungă de timp.

11. Antidot util în caz de intoxicare cu acid valproic

Deși acest ultim punct nu are o foarte mare legătură cu noțiunea de culturism, trebuie spus că există multe cazuri, pe parcursul unui an, de intoxicare cu acid valproic. Cu toate că nu este antidotul primar care se poate administra într-o astfel de situație, l-carnitina poate ajuta, într-o anumită măsură, atunci când ați suferit o intoxicare cu acid valproic.

Ce este acidul valproic?

Acidul valproic este un compus chimic care se folosește la producerea medicamentelor anticonvulsive și a celor pentru afecțiuni psihice, precum sunt epilepsia, tulburarea bipolară și, într-o mai mică măsură, depresia. De asemenea, el este folosit și la tratarea migrenelor și a schizofreniei. Se comercializează sub numele de Depakote, Depakote ER, Depakene, Depacon, Depakine și Stavzor.

Câtă l-carnitină ar trebui să iau și cum?

În general, între două și patru grame de l-carnitină pe zi sunt doza recomandată pentru a-ți menține o stare de sănătate bună și a te ajuta în activitățile de fitness. L-carnitina se prezintă sub formă de capsule, tablete și lichid. Dacă preferi să-ți iei doza necesară din alimente, trebuie să știi că există multe surse de hrană care conțin l-carnitină. Cele mai bune sunt carnea roșie și produsele lactate, dar pe lângă ele mai poți consuma și nuci, semințe, anghinare, sparanghel, broccoli, varză de Bruxelles, usturoi, muștar, pătrunjel, napi, caise, banane, polen de albine, drojdie de bere, hrișcă, porumb, fulgi de ovăz, tărâțe de orez, secară și grâu integral.