Ești pregătit să îți cumperi o masă de biliard?
În sfârșit ai reușit să te muți singur. Era și cazul. Ai plecat de la 18 ani de acasă, spre București pentru a da la facultate. Primii ani i-ai petrecuți prin cămin, apoi cu diverse persoane cu care împărțeai chiria. Unele mai prietenoase, altele mai țâfnoase, a trebuit să le suporți pentru că nu aveai încotro.
Deja de ceva timp cocheteai cu ideea de a-ți lua propria locuință. Salariul pe care îl ai este unul generos, ai tăi părinți îți tot spuneau că au bani de avans, așa că ai început să cauți. După câteva luni, ai găsit apartamentul perfect: un duplex la ultimul etaj, într-un complex nou de blocuri, situat la marginea orașului.
Apoi, a început partea interesantă, și anume mobilatul. Cum simțul tău estetic lasă de dorit, ai apelat la un designer interior. Acesta a ales niște culori foarte drăguțe, în ton cu tot ce se poartă în ziua de azi în materia de amenajări. Ai venit și tu cu o idee, sau mai degrabă cu o dorință: o masă de biliard. Ai crezut că este ceva simplu. Intri pe primul site și gata, a doua zi o ai în living. Doar că ai avut o surpiză. De la outdoor, la pliabile sau din sticlă, achiziționarea unei mese biliard s-a dovenit a fi foarte grea.
După multe nopți nedormite, în care ți-ai pus de zeci de ori întrebarea dacă merită să cheltuiești 2000 de Euro pe o pasiune, te-ai decis asupra modelului Leisure Royal 6ft. Este exact așa cum visai. Are un design modern, este confecționat dintr-o placă de ardezie cu grosime de 19 mm. Cu alte cuvinte – perfecțiune.
Primele zile parcă nici nu ai simțit cum au trecut: după muncă, îți cumpărai două-trei beri și te opreai direct asupra mesei de biliard. Desigur că prietenii erau deja la ușa ta, atunci când ajungeai acasă, așteptându-te. În vinerea de după achiziționare, ți-ai luat liber, pentru a sta și a te relaxa cu tacul în mână.
Lunile au trecut și, din păcate, la fel și pasiunea ta pentru biliard. Amicii nu te mai vizitează atât de des, pentru că s-au plictisit să stea în aceeași casă. Pe deasupra, ți-ai făcut și prietenă, o fată foarte drăguță, dar care urăște “să se joace cu bilele și tacul” și te găsești în situația în care masa de biliard este folosită doar pe post de masă de călcat.
Dacă ai putea da un sfat oamenilor din jur, ar fi următorul: “Cumpărați-vă o masă de biliard doar atunci când vreți să faceți performanță. Dacă sportul acesta este doar o pasiune de-a ta, vei ajunge cu timpul să îl urăști. Pentru majoritatea, biliardul este un joc de societate, o activitate recreațională care își găsește locul într-un pub, alături de oameni gălăgioși și o halbă de bere. Dacă îl muți în sufrageria unui apartament, jumătate din distracție s-a pierdut.”
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Avantajele înotului
Diferența dintre jogging și alergare
Avantajele mersului pe bicicletă