Ponturi pentru culturiștii trecuți de 30 de ani
Apartenența la lumea culturismului profesionist, competițional, presupune multă muncă și extrem de multe sacrificii pentru cei care vor să ajungă acolo. Adaptarea dietei zilnice și a antrenamentelor pentru a atinge condiția fizică specifică acestui sport este o luptă continuă, iar aceasta devine mai grea odată cu înaintarea în vârstă. Așadar, odată ce un culturist se apropie vertiginos de vârsta de 40 de ani, vor apărea inevitabil și probleme, precum pierderea de masă musculară, scăderea producției de testosteron sau scăderea flexibilității articulațiilor și risc crescut de accidentări. Luând în considerare toate aspectele enumerate mai sus, este de înțeles de ce practicarea culturismului profesionist după vârsta de 30 de ani devine un pic mai dificilă și solicitantă. Cu toate acestea, există câteva ponturi bune de urmat pentru cei care vor să practice în continuare această activitate la cel mai înalt nivel.
1. Antrenează-te după cum simți
Odată ce ai trecut de 20 de ani, ai trecut probabil și de perioada în care te antrenai cu greutăți impresionante doar pentru a atrage atenția persoanelor din jur. Dacă la acea vârstă îți permitea corpul să faci acest lucru, acum e posibil să întâmpini ceva dificultăți deoarece ești mai predispus la accidentări. Antrenându-te după cum îți dictează corpul și urmând o rutină bine pusă la punct în funcție de nevoile tale, vei putea atinge rezultate mult mai impresionante.
2. Evită accidentările
Odată cu înaintarea în vârstă crește și riscul accidentărilor, acesta este deja un fapt bine știut. Pentru a evita situația în care vei fi nevoit să iei o pauză îndelungată de la antrenamente din cauza unei accidentari urâte, fii atent la semnalele pe care ți le dă corpul și oprește-te atunci când ceva nu este în regulă. În cazul unei accidentări te vei recupera mult mai greu acum decât atunci când aveai 20 de ani și vei pierde timp prețios în care ai fi putut să te pregătești pentru o competiție.
3. Concentrează-te pe nutriție
În acest punct al vieții tale trebuie să fi aflat deja cum anume te poate ajuta alimentația să te menții în cea mai bună formă fizică. Așadar, trebuie să acorzi o atenție sporită preparării meselor și suplimentelor pe care le iei, cu atât mai mult cu cât orice greșeală se va vedea mult mai repede pe corpul tău de acum decât pe cel din urmă cu 10 – 15 ani. La fel, o recuperare de pe urma unor excese alimentare poate fi mult mai anevoioasă acum.
4. Nu aștepta o creștere spectaculoasă
Dacă acum câțiva ani puteai să adaugi zeci de kilograme de masă musculară într-un timp destul de scurt înaintea unei competiții, acum îți poți lua adio de la acest lucru. Pielea și organele tale nu mai sunt atât de flexibile ca acum ceva timp, iar corpul nu mai poate suporta o creștere bruscă.
5. Odihnește-ți mai mult picioarele
După antrenamentul picioarelor este indicat să iei câteva zile de pauză pentru a reface această parte a corpului. În funcție de intensitatea antrenamentului, pauza poate fi chiar și de 14 zile. Cu toate acestea, dacă observi că picioarele ți s-au mai subțiat, poți apela la un antrenament cardio cât mai ușor pentru a te menține în formă. Poți face de exemplu, câteva minute de mișcare cu ajutorul unei biciclete eliptice sau orice alt tip de exercițiu cardio care nu îți suprasolicită musculatura picioarelor.
6. Învață să pozezi
Chiar dacă ești trecut de 30 de ani, asta nu înseamnă că nu mai poți concura cu succes la concursurile de culturism. Însă acum, când masa musculară a fost obținută din greu și cu destul de multe sacrificii, trebuie să fii mult mai atent la felul în care te prezinți în fața juriului. Învață să pozezi în așa fel încât să îți ascunzi punctele slabe și să le scoți în evidență pe cele cu care te mândrești. Pentru mai multă încredere, poți apela la ajutorul unui antrenor care să îți dezvăluie mici secrete în ceea ce privește modalitatea de prezentare la competiții.
7. Fii încrezător!
Atunci când mergi la competiții, indiferent că sunt de culturism sau de altă natură, este foarte important să ai încredere în propriile forțe. Dacă ești stresat și emoționat asta se va vedea și poți fi taxat de juriu. De asemenea, stresul îți poate afecta performanțele și astfel ajungi să îți pui singur bețe în roate. Așadar, având în vedere toate cele de mai sus, este evidentă că acest sport nu este o activitate prea ușoară sau lipsită de sacrificii. Cu toate acestea, adu-ți aminte că faci asta de bunăvoie și învață să te bucuri de fiecare etapă a pregătirii tale, indiferent dacă ai 20 sau 30 de ani.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
10 minute de antrenament intens pentru abdomen
Antrenamentul german pentru volum (metoda celor 10 seturi)
Tehnica HIT - High Intensity Training Routine