Rolele, un mod distractiv de a face naveta către muncă
De câte ori nu ai văzut tineri în oraș care se deplasează pe role copii din punctul A în punctul B. Sunt convins că în adâncul sufletului îi invidiezi. Chiar dacă atunci când erai mai mic obișnuiai și tu să te plimbi toată ziua pe ele, cu timpul au intervenit alte lucruri mult mai importante în activitatea ta zilnică, așa că ai renunțat la acest obicei.
Încă îți mai amintești de câte ori ai căzut până când ai reușit să înveți să frânezi sau cum ajungeai acasă cu genunchii juliți pentru că, cu toate că abie învățasei să îți ții echilibrul pe role copii, tu voiai să sari scări. Deseori îți dorești să îți mai faci timp să dai câte o tură de oraș, dar parcă efectiv nu ai când.
Dar dacă ți-aș spune că poți face drumul înspre și dinspre muncă pe role, ai fi curios să afli mai multe informații?
Ei bine, în mare parte a țărilor din Vest, din ce în ce mai multe persoane apelează la in-line skates pentru a se deplasa spre birou. Toți au trecut prin sentimentele pe care le ai și tu: când erau mici se plimbau pe role copii, dar crescând a trebuit să renunțe la ele, pentru că nu mai aveau timp de așa ceva.
Ei însă și-au dat seama că pot folosi acest mijloc de transport în scopul de a acoperi o distanță destul de mare într-un interval mai mic de timp decât ar face-o mergând la pas. Așadar, tot mai mulți oameni își cumpără role ușoare, cu rotile subțiri și înguste pentru a ajunge la birou în viteză, sau dacă acesta se găsește departe de casă, măcar se deplasează mai repede până la metrou sau stația de autobuz. Nu ai nevoie decât de o cască de protecție și de un rucsac în care să îți pui încălțările de schimb, odată ajuns la destinație.
Sportul în sine este foarte distractiv și reaprinde multe amintiri frumoase din vremea când te plimbai pe role copii, cu ai tăi părinți de mânuțe. Mai mult decât atât, este și foarte sănătos. Îți întărește sistemul cardiovascular, te ajută să slăbești și îți tonifică musculatura inferioară, începând cu gambele și terminând cu zona lombară.
Așa că ce mai aștepți? Ia-ți o pereche de role pe dimensiunile tale și încearcă-le în drumul tău spre birou. Îți garantez că nu vei regreta experiența.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Avantajele înotului
Diferența dintre jogging și alergare
Avantajele mersului pe bicicletă