Shake proteic delicios - 45 de rețete simple
Ești sătul până peste cap de toate shake-urile acelea banale și fără gust? Vrei să aduci o schimbare și să adaugi puțină savoare și culoare acestor băuturi? Încearcă rețetele pe care ți le voi împărtăși mai jos și, cu siguranță, vei fi încântat de rezultatele obținute! Proteina este un micronutrient foarte important pentru mărirea și menținerea unei mase musculare de invidiat. Ca atare, indiferent care este scopul pe care îl urmărești atunci când se vorbește despre diete, slăbit, îngrășat etc., shake-urile cu proteine sunt componenta standard și nelipsită care compun regimul pe care îl urmezi. Deși se dovedesc a fi utile, shake-urile sunt, de cele mai multe ori, mult prea banale. Sau nu au gust. Sau, dacă au, nu este unul tocmai pe placul tău. Nu vrei să mai auzi de ele și nici nu vrei să le mai dai pe gât. Mi se pare nedrept că este nevoie să ne chinuim chiar și în acest caz! Nu depui deja suficient de mult efort în cadrul antrenamentului? Eu zic că da! Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, atunci când consumi un shake proteic ar trebui să te bucuri de el, nu să ți se strângă stomacul la ideea că va trebui să-l bei.
Rețetele pe care le-am inclus în această listă uriașă ar trebui să revoluționeze ideea de shake proteic:
1. Shake proteic cu vanilie și cafea: ai nevoie de o cană și jumătate de lapte cu un conținut redus de grăsimi, 2 linguri de vanilie cu proteine și jumătate de cană de înghețată cu aromă de cafea și conținut redus de grăsimi. Folosește un blender pentru omogenizarea tuturor ingredientelor! 2. Shake proteic cu migdale și soia: ingrediente: o lingură de pudră proteică, o cană de lapte de soia, o lingură de migdale, o lingură de sirop de arțar (se găsește și în țara noastră) fără zahăr, trei picături de extract de vanilie, o mână de gheață și o lingură de iaurt grecesc slab. Toate ingredientele se omogenizează într-un blender! 3. Shake proteic rapid: ingrediente: sucul de la 3 portocale proaspete (exclus sucul la sticlă sau cutie!), îndulcitor după gust și o lingură de proteine. 4. Shake proteic cu mentă și fulgi de ovăz: 2 linguri de proteină de ciocolată, o cană de înghețată de vanilie fără zahăr, o cană de fulgi de ovăz, două căni de lapte fără grăsimi, jumătate de cană de apă și jumătate de esență de mentă. 5. Shake proteic cu fulgi de ovăz (diferit de cel de mai sus): o cană de fulgi de ovăz uscați, 2 linguri de proteină cu vanilie, jumătate de lingură de scorțișoară, 1/8 cană de sirop de arțar fără zahăr, o lingură de migdale mărunțite, o cană și jumătate de apă sau lapte slab. 6. Shake proteic cu minerale: o cană și jumătate de apă, o porție de minerale lichide, un pachet de gelatină pudră, o lingură de ulei de semințe de in, o lingură de proteine, îndulcitor (opțional). 7. Shake proteic cu scorțișoară: două linguri de proteine cu aromă de vanilie, o lingură de budincă instant de vanilie fără zahăr, 1/4 lingură de scorțișoară, 1/4 lingură esență de vanilie, o cană de apă, o mână de gheață. 8. Shake proteic cu cremă de banane și migdale: o banană, jumătate de cană de lapte, 10 migdale, o lingură de proteine, gheață. 9. Shake proteic din fructe de pădure: 2 linguri de proteină din zer, 8 zmeure, 4 căpșune, 15 coacăze, 2 căni de lapte slab, gheață. 10. Shake proteic de căpșune: 4 linguri de proteină de zer cu aromă de vanilie, o cană de apă, o cană de iaurt grecesc cu căpșune, 3 căpșune înghețate, o lingură de creatină, o lingură de ulei din semințe de in. 11. Shake proteic energizant de căpșuni: o cană și jumătate de apă, 10 căpșuni congelate sau proaspete, o lingură de ulei de in, jumătate de lingură de extract de vanilie, o lingură de proteină, îndulcitor după gust (opțional), o mână de gheață (opțional). 12. Shake proteic cu vanilie și căpșuni: două linguri de pudră proteică, o mână de gheață, o linguriță de extract de vanilie, jumătate de banană, două sau trei căpșuni congelate. 13. Shake proteic cu nuci și căpșuni: două linguri de proteină cu vanilie, 128 de grame de iaurt grecesc fără grăsimi (cu aromă de căpșuni), 4 căpșuni, 6 nuci macadamia mărunțite. 14. Shake proteic de căpșuni cu frișcă: o cană și un sfert de apă, 8 căpșuni congelate, 4 linguri de frișcă (trebuie să aibă un conținut redus de grăsimi), o lingură de proteină cu aromă de vanilie sau căpșuni, îndulcitor după gust (opțional). 15. Shake proteic de coacăze și căpșuni: două linguri de proteină, 4 căpșuni mari, o mână de coacăze, jumătate de cană de apă, o mână de gheață, îndulcitor după gust (opțional). 16. Shake proteic de coacăze simplu: o lingură de proteină, o cană și un sfert de apă, 113 grame de coacăze proaspete sau congelate, două lingurițe ulei de in, îndulcitor după gust (opțional). 17. Shake proteic din fructe de pădure și suc de ananas: o lingură de proteină cu aromă de vanilie, o mână de gheață, o cutie mică de suc de ananas, o mână de fructe de pădure. 18. Shake proteic de căpșuni, coacăze și iaurt cu aromă de zmeură: două linguri de iaurt cu aromă de zmeură, două linguri de proteină cu aromă de vanilie, 4 căpșuni, 15 coacăze, 256 grame (sau două căni) lapte fără grăsimi, o mână de gheață. 19. Shake proteic cu unt de arahide: o cană (128 grame) lapte degresat, un albuș pasteurizat de ou, o lingură de unt de arahide fin, două linguri și jumătate de proteină cu aromă de ciocolată, o lingură de creatină. 20. Shake proteic cu unt de arahide și banane: două linguri de proteină, 64 grame fulgi de migdale, o lingură de unt de arahide, o cană de lapte degresat, jumătate de banană, o linguriță de miere. 21. Shake proteic cu unt de arahide și ciocolată: două linguri de proteină de zer cu aromă de ciocolată, o lingură de unt de arahide cremos, două căni de lapte fără grăsimi, o mână de gheață. 22. Shake proteic cu unt de arahide și budincă de caramel: două linguri de proteină cu aromă e vanilie, o lingură de mix de budincă de caramel instant fără zahăr, o lingură de unt de arahide, o cană de apă rece sau lapte fără grăsimi, o mână de gheață. 23. Shake proteic de ciocolată: o cană și jumătate de apă, o linguriță de pudră de cacao, două linguri frișcă slabă, două linguri pudră proteică de zer cu aromă de ciocolată, două lingurițe ulei de in, îndulcitor după gust (opțional). 24. Shake proteic cu ciocolată şi cafea: două linguri pudră proteică de zer cu aromă de ciocolată, o cană de lapte degresat, o mână de gheaţă, o cană de apă, o lingură de cafea instant. 25. Shake proteic de ciocolată cu migdale: o cană şi jumătate de apă, 15 migdale proaspete, jumătate de linguriţă de extract de cocos, o lingură de proteină cu aromă de ciocolată, îndulcitor după gust (opţional), o mână de gheață (opțional). 26. Shake proteic de caramel cu unt de arahide și iaurt grecesc: două linguri de proteină cu aromă de ciocolată, o mână de gheață, o cană și jumătate de lapte fără grăsimi, două linguri de iaurt grecesc cu aromă de vanilie (fără grăsimi), o lingură de unt de arahide cu un conținut redus de grăsime, lapte de cafea cu aromă de alune de pădure (dacă se găsește), topping de caramel fără zahăr. 27. Shake proteic cu lapte degresat, gheață și fursecuri cu mentă: o cană și jumătate de lapte degresat, 4-8 fursecuri cu mentă, o mână de gheață, două linguri de proteină cu aromă de ciocolată. 28. Shake proteic de prune: două linguri proteină cu aromă de vanilie, o prună coaptă, fără sâmbure, zeama de la o lămâie, o lingură de pudră cu multi-vitamine, două căni de apă rece, o mână de gheață. 29. Shake proteic de banane cu pudră proteică și frișcă: o lingură de pudră proteică (aromă de vanilie), o cană de apă, jumătate de banană (congelată), două linguri de frișcă slabă, o linguriță de extract de cocos, îndulcitor după gust (opțional). 30. Shake proteic de banane cu esență de ananas și cocos: o cană de apă, jumătate de linguriță de extract (esență) de ananas, jumătate de linguriță esență de cocos, o lingură de smântână (sau frișcă), jumătate de banană (congelată), îndulcitor după gust (opțional), o mână de gheață (opțional). 31. Shake proteic de căpșuni și piersici: o cană de apă, o lingură de ulei de in, jumătate de piersică (să fie curățată de coajă și coaptă, nu verde), 6 căpșuni congelate, o lingură de pudră proteică, îndulcitor după gust (opțional). 32. Shake proteic de prună cu suc de lămâie: două linguri de pudră proteică (aromă de vanilie), o prună fără sâmbure, sucul (zeama) de la o lămâie, două căni de apă, o mână de gheață. 33. Shake proteic de banane, căpșuni și suc de ananas: o cană suc de ananas, 3 căpșuni, o banană, o linguriță de iaurt grecesc, o lingură de pudră proteică (vanilie). 34. Shake proteic proteic personalizat: două căni de lapte degresat, 256 grame brânză de vaci, 3 linguri de pudră proteică de zer cu aromă de vanilie, 113 grame iaurt grecesc cu aromă de vanilie (fără grăsimi), fructe (la alegere, în funcție de ce preferă fiecare), îndulcitori după gust (opțional), o mână de gheață. 35. Shake proteic de piersici cu frișcă: o lingură pudră proteică de zer, o cană de apă, o piersică bine coaptă (fără sâmbure), două linguri de frișcă slabă, îndulcitori după gust (opțional). 36. Shake proteic de suc de portocale și pudră proteică: o sticlă de băutură pentru sportivi cu aromă de portocale, două linguri pudră proteică (aromă de vanilie). 37. Shake proteic cu suc de portocale, suc de ananas și esență de rom: două linguri de pudră proteică (vanilie), jumătate de cană de suc de portocale și ananas, 57 grame esență de rom, 57 grame esență de cocos (sau două linguri de nucă de cocos), jumătate de cană de apă (sau de lapte slab), o mână de gheață. 38. Shake proteic de banane cu miere: o cană de apă, o lingură de pudră proteică de zer cu aromă de vanilie, 96 de grame de iaurt grecesc natural, o banană, o linguriță de ulei de in, două lingurițe de miere, o linguriță de spirulină. 39. Shake proteic de banane cu ulei de in: o cană de apă, jumătate de banană congelată, două linguri de pudră proteică, două lingurițe ulei de in. 40. Shake proteic cu pudră de creatină și mere: două linguri pudră proteică de zer cu aromă de vanilie, două mere verzi, o lingură de pudră de creatină, o mână de gheață. 41. Shake proteic cu budincă instant de fistic: două linguri de pudră proteică (vanilie), jumătate de lingură de budincă instant de fistic (fără zahăr), o cană de apă rece sau de lapte slab, o mână de gheață, două picături de esență de mentă (opțional), o picătură colorant alimentar verde (opțional). 42. Shake proteic de migdale cu banane și pudră proteică: două linguri de pudră proteică, o cană și jumătate de apă, 113 grame migdale, jumătate de banană mare (congelată), îndulcitori după gust (opțional). 43. Shake proteic de banane cu unt de arahide și pudră proteică: două linguri de pudră proteică, o cană și jumătate de apă, două banane, 3 linguri de unt de arahide, îndulcitori după gust (opțional). 44. Shake proteic de unt de arahide și albușuri de ou: 3 linguri de pudră proteică, 4 albușuri de ou, o lingură de unt de arahide, o cană de apă rece, o mână de gheață. 45. Shake proteic cu înghețată de vanilie și ouă: 3 ouă, două sau trei linguri de înghețată de vanilie sau o cană de lapte, două linguri de pudră proteică.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Dieta Dukan (Dieta Protal)
Rețetă pentru vreme rece - supă de paste cu fasole
Dieta ”Suplu Toată Viaţa” – cum, cât şi când să mănânci