Totul despre calorii

Totul despre calorii

De foarte multă vreme, caloriile au fost un fel de ultim răcnet în materie de alimentație. Toată lumea le numără, le adună, le scade, le împarte sau le elimină, așa că ar fi destul de dificil să mai găsești vreun aliment în magazin pe eticheta căruia să nu scrie câte calorii conține. Dar te-ai întrebat vreodată ce este o calorie?

Ce este o calorie?

Caloria este unitatea de măsură a energiei. Noi avem tendința de a asocia caloriile cu mâncarea, dar ele se pot utiliza și la orice alt produs care conține energie în el. Spre exemplu, 4 litri de benzină au în ei aproximativ 31000000 de calorii. Mai exact, caloria reprezintă cantitatea de energie sau căldură de care este nevoie pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu 1 grad Celsius. O calorie este egală cu 4,184 jouli, unitatea de energie des întâlnită și utilizată în știința fizică. Mulți dintre noi ne gândim la o calorie în termenii relației dintre aceasta și alimentele consumate (exemplu: această cutie de suc are 200 de calorii). Pe ambalajul unui anumit produs, ele sunt trecute, de fapt, ca și kilocalorii (1000 de calorii = 1 kilocalorie). Adesea, acest cuvânt este scris cu litere mari pentru a se diferenția de caloriile obișnuite, însă nu este neapărat o regulă. Caloria dintr-un aliment are 4,184 de jouli. Ca urmare, o cutie de suc cu 200 de calorii conține 200000 de calorii sau 200 kilocalorii. Cei 4 litri de benzină pe care i-am amintit deja mai sus au, folosind aceeași formulă de calcul, 31000 de kilocalorii. Același principiu se aplică și în cazul exercițiilor fizice. Când cineva îți spune că poți arde până la 100 de calorii pentru fiecare kilometru alergat, atunci acea persoană se referă la 100 de kilocalorii. Ca atare, de acum înainte, pe durata întregului articol, când voi spune "calorie" înseamnă că mă voi referi la "kilocalorie".

Ce rol au caloriile?

Ființele umane au nevoie de energie pentru a supraviețui - pentru a respira, a se mișca etc. - și ele iau această energie din mâncare. Numărul de calorii din alimente reprezintă măsura potențialului energetic al acestora. Un gram de carbohidrați are 4 calorii, un gram de proteine are 4 calorii, iar un gram de grăsimi are 9 calorii. Alimentele sunt o combinație a acestor 3 pietre de temelie. Prin urmare, dacă știi câți carbohidrați, grăsimi și proteine sunt în mâncarea pe care o consumi, știi și câte calorii sau câtă energie îți oferă ea. Dacă ar fi să te uiți la tabelul nutrițional de pe spatele unui pachet de fulgi de ovăz cu zahăr brun, spre exemplu, ai vedea că numărul de calorii este de 160. Ceea ce înseamnă că, dacă am pune acei fulgi de ovăz într-un castron, le-am da foc și i-am lăsa să ardă complet, în urma acestei reacții s-ar produce 160 de kilocalorii, o cantitate suficientă pentru ridicarea temperaturii a 160 de kilograme de apă cu un 1 grad Celsius. Privind cu atenție același tabel, poți observa că fulgii de ovăz au 2 grame de grăsime, 4 de proteine și 32 de grame de carbohidrați, ajungând la un total de 162 de calorii (aparent, producătorilor de alimente le place să rotunjească în minus cantitățile). Din aceste 162 de calorii, 18 provin din grăsimi (9 cal X 2 grame), 16 din proteine (4 cal X 4 grame) și 128 din carbohidrați (4 cal X 32 de grame). Corpul tău arde caloriile din fulgii de ovăz prin procese metabolice, în care enzimele descompun carbohidrații în glucoză și alte zaharuri, grăsimile în glicerol și acizii grași și proteinele în amino acizi. Aceste molecule sunt transportate, apoi, prin sânge către celule, unde fie sunt absorbite imediat, fie sunt trimise pentru a fi utilizate în ultimele etape ale proceselor metabolismului, unde reacționează cu oxigenul, eliberând energie.

De câte calorii ai nevoie?

De câte calorii au nevoie celulele noastre pentru a funcționa corect? Numărul acestora diferă de la persoană la persoană. În general, pe etichetele nutriționale ale produselor se trece procentul valorilor zilnice necesare, bazat pe o dietă de 2000 de calorii. 2000 de calorii este media aproximativă de care are nevoie o persoană în fiecare zi, dar, în cazul tău, s-ar putea să fie peste sau sub 2000 de calorii. Înălțimea, greutatea, sexul, vârsta și nivelul de activitate influențează în mod direct acest număr.

Caloriile, grăsimea și exercițiile

Ce se întâmplă atunci când consumi mai multe sau mai puține calorii decât are nevoie corpul tău? Fie te îngrași, fie slăbești. 3500 de calorii în plus consumate se vor depune în organismul tău sub formă de grăsime (400 de grame). Grăsimea acumulată reprezintă modalitatea de economisire de energie a corpului pentru "zile negre". Dacă, pe de altă parte, arzi cu 3500 de calorii mai mult decât consumi, prin exerciții sau prin intermediul unei diete, transformi acele 400 de grame de grăsime în energie. Exercițiile fizice îți ridică rata metabolismului nu doar atunci când le faci și depui efort, ci și după terminarea lor. Metabolismului îi va lua o anumită perioadă de timp pentru a reveni la ritmul inițial, în tot acest timp funcționând la un nivel mai ridicat. Corpul tău arde un număr ridicat de calorii timp de două ore după ce ți-ai terminat antrenamentul. Mulți oameni se întreabă dacă are vreo importanță de unde provin caloriile pe care le consumă. În principiu, dacă noi ingerăm același număr de calorii pe care le consumăm și dacă ne referim strict la greutate, răspunsul este nu. O calorie rămâne o calorie. O calorie care provine din proteine nu este diferită față de una provenită din grăsimi. Ele sunt, pur și simplu, unități de energie. Atât timp cât arzi ceea ce mănânci, îți vei menține aceeași greutate. Invers, cu cât arzi mai multe calorii decât consumi, cu atât mai mult vei slăbi. Totuși, dacă vorbim despre nutriție, atunci contează de unde provin acele calorii. Carbohidrații și proteinele sunt surse mai sănătoase de calorii decât grăsimile. Deși organismul nostru are nevoie de o anumită cantitate de grăsime pentru a funcționa corect, excesul de grăsime poate avea consecințe serioase asupra sănătății noastre.