Un traseu de neuitat

Un traseu de neuitat

Unul dintre cele mai plăcute momente pe care le-ai trăit în ultima vreme s-a petrecut acum două săptămâni, în Parcul Național Bucegi.

Pentru că se anunța un weekend cu o vreme perfectă, cu temperaturi nici prea mari, nici prea mici, numai bune pentru hiking, te-ai decis să dai o tură pe munte. Ți-ai luat rucsacul, pe cei trei prieteni cu care obișnuiești să faci drumeții și, la 5 dimineață, ați plecat spre munte.

La ora 8 erați la intrarea în Parcul Național. Rangerii, după ce v-au luat banii pe intrare și văzând că aveți condiție fizică bună, v-au sugerat să urmați traseul cu triunghi roșu, care duce de la Moeciu de Sus până la refugiul Șaua Bătrâna, apoi tot în sus spre Vârful Omu.

V-ați pregătit rucsacii, ați luat ultimele guri de apă și ați pornit. După un urcuș de vreo două ore, ați ajuns pe un platou. Până atunci, nici țipenie de om nu ați văzut pe traseu. Nici nu este de mirat, ținând cont că este vorba despre un drum destul de istovitor până și pentru persoane antrenate, ca voi.

Acolo sus, surpriză: era un bărbat, cam de vreo 32 de ani pe o bicicletă de munte, însoțit de fiul său, și el la rândul său, pe un model de biciclete de copii. Ați rămas toți pe loc, zâmbind și uitându-vă la acel mini-om, cum se chinuia să treacă peste niște bolovani. Probabil că nu avea mai mult de 7-8 ani, dar era copia fidelă a tatălui său.

Adultul nu îl ajuta deloc. Îl lăsa să își tragă singur de bicicleta de copii, iar fățuca lui, încruntată și atentă la fiecare detaliu, era oglinda perfectă a tatălui. Desigur că cel mic era în față, el era deschizătorul de drumuri. Din când în când se oprea, se mai uita dacă este pe drumul cel bun (și ei urmau tot traseul cu triughi roșu), apoi își alegea ruta cea mai bună, își îndrepta bicicleta de copii și se punea pe pedalat.

Chiar dacă până atunci nu te vedeai tată și considerai simpla idee de a face copil una groaznică, din momentul respectiv, parcă ți s-a schimbat puțin perspectiva. Parcă nu te mai sperie atât de tare gândul, iar de fiecare dată când îți amintești de tatăl acela cu cel mic pe modelul de biciclete de copii, te amuzi, închipuindu-ți cât de frumos va fi să îți iei și tu, la rândul tău, mini-me-ul cu tine pe munte să urcați spre Omu.