Un somn odihnitor este esențial pentru refacerea organismului și cu atât mai mult atunci când este vorba despre persoanele care practică fitness, culturism sau orice altă activitate sportivă. În timpul somnului fibrele musculare cresc și se repară de pe urma antrenamentelor intense, așa că odihna nu trebuie neglijată sub nicio circumstanță.
Tot mai mulți adulți se plâng de lipsa somnului și a faptului că sunt mult prea ocupați pentru a mai avea timp și de odihnă. Așadar, nu e de mirare că sălile de fitness sunt pline de oameni încruntați și morocănoși sau, chiar mai rău, de persoane care abia își pot duce la capăt antrenamentul din cauza oboselii.
Pe lângă faptul că inhibă producția de hormoni de creștere, privarea de somn poate duce la scăderea energiei și la slăbirea sistemului imunitar, dar și la pierderi de memorie, în cazuri mai avansate.
În ceea ce privește numărul de ore de somn pe care să le acoperi într-o noapte, acestea pot diferi de la persoană la persoană, însă ideal ar fi să dormim undeva în jur de 7-8 ore.
În continuare vom vedea care ar fi cele mai utile 6 sfaturi despre somn pentru culturiști (potrivit specialiștilor) și cum afectează anumite obiceiuri de peste zi odihna din timpul nopții.
1. Nu-ți fixa antrenamentele la o oră prea târzie
Știu, în ziua de azi cei mai mulți dintre noi avem un program foarte încărcat și singura șansă de a mai trece și pe la sală este aceea de a ne programa antrenamentele la o oră mai târzie. Trebuie avut grijă însă cu acest obicei. Dacă te antrenezi mult prea aproape de ora de culcare asta îți poate afecta somnul într-un mod negativ deoarece mintea și organismul tău vor fi prea „în priză” și îți va fi foarte greu să te liniștești și să adormi. Și asta nu e valabil doar pentru antrenamentele de culturism, ci și de cele cardio, la bandă, bicicletă sau
biciclete eliptice.
Pentru a evita o astfel de situație, recomandat ar fi să încerci să îți finalizezi antrenamentele cu cel puțin 3 ore înainte de ora obișnuită de culcare.
2. Evită alcoolul la ore târzii
Evident, cel mai bine ar fi să eviți consumul de alcool în general, nu doar înainte de culcare deoarece acesta inhibă producția de testosteron și scade șansele unei creșteri musculare rapide.
Consumarea chiar a unui singur pahar cu alcool înainte de culcare îți poate da peste cap ritmul circadian (noapte-zi), fapt care nu te va lăsa să te odihnești atunci când este cazul.
3. Închide dispozitivele electronice
Specialiștii în studiul somnului ne îndeamnă să închidem orice dispozitiv electronic care generează lumină artificială (telefon, tabletă, televizor). Asta pentru că, din câte se pare, o astfel de lumină ne poate deranja și întrerupe somnul, existând toate șansele ca dimineața să ne trezim mai obosiți decât eram înainte de culcare.
Un sfat bun este să închidem orice astfel de dispozitiv cu cel puțin 30 de minute înainte de ora obișnuită de culcare pentru a ne asigura un somn liniștit și odihnitor.
4. Consumă regulat cofeină
Cofeina în cantități moderate are numeroase beneficii pentru organism, precum creșterea nivelului de energie și îmbunătățirea ratei metabolismului, dar dacă o consumi prea aproape de ora de culcare te poate împiedica să adormi. Dacă simți că se întâmplă asta, încearcă să eviți consumul cafelei sau a oricăror băuturi cu cofeină în orele de după-amiază.
5. Alege somniferele potrivite
Dacă te numeri printre persoanele care suferă de insomnie orice ar face și singurul mod pentru a obține un somn odihnitor sunt somniferele, atunci trebuie să știi care din nenumăratele medicamente de pe piață sunt cele mai potrivite. Încearcă să renunți la medicamentele puternice prescrise de medic deoarece pot crea dependență. Consultă-te cu doctorul tău și vezi dacă poți apela la alternative naturale, care nu dau dependență și nu afectează organismul.
6. Dă-te jos din pat!
Poate părea contradictoriu, dar atunci când nu poți adormi și nu îți găsești locul în pat, cea mai bună soluție este să cobori și să mergi în altă parte câteva minute. Acest lucru te va ajuta să te liniștești și să adormi mai repede atunci când te întorci în pat.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
5 sfaturi pentru un psihic puternic
4 tipuri de motivații care te pot ajuta în sala de forță
Cum determini o persoană să se apuce de sport