Indiferent de scopul pe care îl ai, fie că alegi să slăbești, fie că vrei să-ți crești masa musculară, să participi la o competiție sau să îți îmbunătățești starea generală de sănătate, atunci dieta este o parte esențială din acest proces.
Nu încape nici o urmă de îndoială că, fără un plan de dietă corect, rezultatele pe care vrei să le atingi vor fi dezamăgitoare. Dacă vrei să schimbi această situație, atunci e timpul să-ți pui un pic mintea la contribuție și să te interesezi ce trebuie să faci pentru a concepe și pune în aplicare un plan de mărire a masei musculare.
Evident, este ușor de spus vorbe. Însă este mai greu de trecut la fapte. Și asta nu pentru că n-ai putea să-ți faci un plan pe care, apoi, să-l execuți, ci pentru că există atât de multe informații și, mai ales, mituri care te pot pune în încurcătură. Așa că acum a venit momentul să separăm lucrurile concrete de cele care sunt numai vorbe goale!
1 - Consumul de ouă poate cauza probleme cardiace
Probabil că ai mai auzit de foarte multe ori până acum că ouăle ar trebui evitate, deoarece pot cauza probleme de sănătate ale inimii. Doar se știe că prea mult gălbenuș de ou nu este bun, nu-i așa? Nu chiar. Este adevărat că doza zilnică de colesterol este de 300 de miligrame, iar un gălbenuș de ou conține 450 de miligrame.
Corect până aici, dar nu tocmai complet. Vezi tu, gălbenușul de ou conține ceea ce se numește colesterol dietetic, care este cu totul diferit de colesterolul normal din sânge, care, într-adevăr, este responsabil pentru apariția bolilor de inimă, precum ateroscleroza sau atacurile de cord.
De fapt, consumul de ouă poate fi chiar benefic! Carotenoidele din gălbenuș ajută la menținerea unei vederi cât mai bune. De asemenea, gălbenușul este una dintre cele mai bogate surse dietetice în vitamina B, care are legătură directă cu reducerea inflamațiilor și cu o funcționare neurologică mai bună.
Așa că poți consuma liniștit ouă, deoarece acestea nu-ți vor face nici un rău. Totuși, ceea ce doresc să-ți amintesc acum, este să nu faci abuz. Un ou pe zi ar trebui să fie suficient. Este o diferență foarte mare între a consuma un aliment sau o băutură cu moderație, și a consuma același aliment sau băutură într-un mod iresponsabil! Asta este valabil nu doar pentru ouă, ci și pentru celelalte alimente pe care le consumi zi de zi.
2 - Mierea este bună pentru tine pentru că este naturală
Ceea ce multă lume uită să spună este faptul că mierea, oricât de naturală ar fi ea, conține, la rândul ei, zaharuri. Șocant, nu? Natural, în cazul mierii, nu înseamnă fără nici un pic de zahăr! Să facem o distincție aici. Este adevărat faptul că ea are mai mulți nutrienți decât zahărul obișnuit (conținând vitamina B, tiamină, niacină, riboflavină, acid pantotenic, cupru, fier și magneziu) dar, când tragem linie, mierea rămâne miere. Și, din nou repet, are zaharuri.
Mierea are un conținut de fructoză de 55%, iar studiile au arătat că persoanele care consumă prea multă fructoză pot suferi de obezitate, boli de inimă și boli de ficat. Dacă mănânci doar o linguriță de miere pe zi, nu ar trebui să ai probleme. Dar dacă începi să consideri acest aliment ca fiind cea mai potrivită alternativă la zahăr sau ca fiind cel mai sănătos aliment de pe planetă, vei avea parte de surpriză neplăcută, mai ales dacă vei începe să-l consumi în cantități mari!
Orice fel de zahăr, luat în cantități prea mari, poate duce la apariția diabetului de tip 2, la îngrășare și pierdere de energie.
3 - Grăsimea din carnea de vită trebuie evitată
Probabil ai întâlnit persoane care erau foarte atente cu greutatea pe care o au și cu ce bagă în gură. De la ele e posibil să fi aflat că nu trebuie să consumi carne roșie, pentru că nu este bună pentru inimă și pentru dietele de slăbit.
Aceste persoane urmează, în cele mai multe cazuri, modelul convențional care spune că acest fel de carne are prea multe grăsimi saturate și că nu poate face parte dintr-o dietă sănătoasă. Nu este neapărată nevoie!
Șmecheria aici este să știi să alegi carnea. De preferat ar fi să găsești un tip de carne roșie care provine de la animale hrănite cât mai natural, cu iarbă. În acest fel, îți asiguri un aport bun de grăsimi CLA (Conjugated Linoleic Acid - Acid Linoleic Conjugat). Aceste grăsimi pot ajuta în procesul de slăbire.
ALC-ul este o formă de acid gras omega care, conform unor studii de specialitate, poate preveni riscul apariției cancerului. Un consum regulat de ALC poate ajuta și la reducerea tensiunii, la combaterea rezistenței la insulină, reducerea inflamațiilor din corp și la combaterea osteoporozei. De asemenea, fierul conținut de carnea de vită este esențial pentru menținerea nivelului de energie necesar pentru activitățile fizice.
Așadar, acest aliment este unul pe care nu ar trebui să-l excluzi complet din viața ta!
4 - Un aport mai mare de proteine este periculos
Un alt mit foarte des întâlnit este acela proliferat de cei care nu prea trec pe la sală. Ei cred că acele shake-uri cu proteine pe care le consumă le pot afecta integritatea oaselor, prin diminuarea nivelului de calciu din acestea.
Deci, care este adevărul aici? Te ajută shake-urile cu proteine să îți construiești masa musculară, sau îți afectează integritatea structurală a oaselor? Răspunsul este unul singur: un consum ceva mai mare de proteine NU pune în pericol sistemul osos!
Pe de altă parte însă, toate acele proteine pe care le iei au un dezavantaj: te deshidratează. Așadar, dacă tocmai ai crescut aportul de proteine pe care le iei în mod regulat, ar fi o idee destul de bună să crești și consumul de apă pe care o bei, pentru a o suplimenta pe cea pierdută.
5 - Nu ar trebui să combini carbohidrații cu grăsimile
Logica din spatele acestui mita este una greșită. Ea spune că nu poți consuma carbohidrați și grăsimi la aceeași masă, pentru că riști să depășești aportul caloric total recomandat, fapt ce poate duce la creșterea în greutate. Conform aceleiași logici, este mult mai bine să consumi carbohidrații separat de grăsimi.
Nu este tocmai corect. Atât timp cât respecți numărul de calorii pe care le consumi și nu faci nici un exces, combinarea celor două tipuri de nutrienți nu are nici un dezavantaj pentru dieta ta. De fapt, prin combinarea grăsimilor bune, carbohidraților complecși și a proteinei fără grăsimi, ai parte de o nutriție mai bună și de o senzație de sațietate, concomitent cu păstrarea unui nivel de energie mai stabil.
6 - Dieta fără gluten înseamnă slăbire
Glutenul și-a căpătat, de-a lungul timpului, o reputație destul de proastă. Într-adevăr, el nu este deloc indicat persoanelor care nu-l pot tolera, dar când vine vorba de restul oamenilor (poate și de tine), nu se poate spune că este un lucru rău pentru sănătatea ta.
Mai mult de-atât, dacă nu consumi nici un pic de gluten, nu înseamnă că și slăbești! Dacă tot ceea ce faci este să înlocuiești alimentele care conțin gluten cu unele fără gluten, dar procesate, atunci nu ar trebui să te miri dacă nu pierzi în greutate sau, mai rău, dacă începi să te îngrași. Trebuie să fii atent ce fel de alimente "fără gluten" mănânci, deoarece foarte multe dintre acestea nu sunt chiar atât de sănătoase pe cât par!
7 - Dacă mănânci mai des, ai un metabolism mai bun
Sunt persoane care, din dorința de a slăbi, vor trece repede la un plan de dietă care include mai multe mese pe zi, crezând că acest lucru le va oferi un metabolism mai bun și că vor scăpa și de kilogramele în plus. Deși acest lucru s-ar putea să le ajute, nu se datorează faptului că metabolismul lor este unul mai bun.
Ceea ce trebuie notat aici, este faptul că orice creștere a metabolismului după ce mănânci este direct proporțională cu numărul de calorii pe care le consumi. Dacă mănânci mai mult, arzi mai multe calorii. Dacă mănânci mai puțin, arzi mai puține calorii.
În cele din urmă, totul se rezumă la câte calorii consumi. Dacă aportul lor este același în ambele cazuri de mai sus, și metabolismul tău va fi același. Dacă ajungi să mănânci mai multe mese pe zi, riști să consumi mai multe calorii și să te îngrași, dacă nu ești atent la câte calorii intră în corpul tău!
8 - Detoxifierea este bună pentru slăbit
Ar trebui să te gândești de două ori înainte să te apuci de orice cură de detoxifiere. Nu fiecare cură este și benefică. Se prea poate ca, în loc să te ajute să scapi de toxinele și chimicalele acumulate în corp, prin furnizarea unei doze bune de antioxidanți, să te facă să te îngrași, prin modificarea metabolismului tău într-un mod greșit.
Unele cure de detoxifiere pot afecta organismul prin deshidratare și prin privarea de un aport decent de vitamine și minerale. Dacă vrei să-ți cureți corpul de toxine, mai bine bea mai multă apă, redu mâncărurile procesate, consumă fructe și legume, alături de proteine și calorii!
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
MIT - Masa musculară crește în timp ce te antrenezi
MIT - Femeile fac fitness, barbații fac culturism
MIT - Dacă faci sport nu contează ce mănânci