Iubești tenisul și te-ai hotărât să faci din acest sport o parte din viața ta? Atunci e cazul să te documentezi cu privire la acel echipament de baza tenis de care ai nevoie și care te va ajuta să îți crești performanțele. Dacă te-ai hotărât să lași masa de tenis în urmă și să treci la nivelul următor, la tenisul de câmp, atunci ai nevoie și de echipament adecvat. În timp ce acum ceva vreme scriam despre cum îți alegi echipamentul potrivit pentru tenis, tratând acest subiect mult mai amplu, acum e vorba doar de echipament de baza tenis. De ce ai nevoie pentru a porni pe acest drum:
1. Mingi de tenis
Este clar că mingile fac parte din categoria echipament de baza tenis. Acestea pot fi de culoare albă sau galbenă și trebuie să măsoare nu mai mult de 6,7 cm în diametru. De asemenea, aceasta trebuie să îndeplinească o serie de criterii specifice terenului pe care joci. Este important ca atunci când achiziționezi o minge de tenis să te asiguri că aceasta este omologată de Asociația Profesionistă de Tenis la nivel internațional. Dacă nu joci la nivel profesionist însă, te poți descurca și cu minge de tenis neomologată.
2. Corzi de rachetă
Corzile de rachetă sunt fabricate dintr-o gamă variată de materiale, însă cel mai comun printre jucătorii avansați este nailonul. Cu toate acestea, trebuie să știi că mai important decât materialul din care sunt făcute corzile este felul în care se realizează legăturile. Făcute de cineva care se pricepe, în funcție de stilul tău de joc, legăturile pot rezista o perioadă îndelungată.
3. Echipament de baza tenis – Cadru pentru rachetă
Atunci când cauți un cadru pentru racheta de tenis, asigură-te că vei alege unul cu greutatea și grosimea potrivite pentru statura și forța ta. Astfel, dacă vei alege un cadru mai greu, acesta este posibil să îți dea mai multă putere în timpul jocului, atunci când lovești mingea, dar te va obosi mult mai repede. Alegerea unui cadru de rachetă potrivit pentru tine poate necesita câteva încercări și eșecuri. Însă doar așa îl vei găsi pe cel mai potrivit.
4. Îmbrăcăminte specifică
Atunci când vorbim de echipament de baza tenis, alegerea hainelor îți oferă o gamă largă de posibilități. Restricții nu sunt în general, singurele aspecte pe care trebuie să le ai în vedere fiind cele legate de confort. Încearcă să stai departe de bumbac și să alegi materiale specifice, care îți lasă pielea să respire. De asemenea, de preferat sunt hainele de culoare albă deoarece reflectă lumina soarelui și evită supraîncălzirea. Însă dacă alegi un echipament realizat după o tehnologie modernă, special pentru sportivi, culoarea nu mai este chiar relevantă. Poți alege ceea ce îți dorești. În sfârșit, ai grijă ca șortul sau fusta să aibă buzunarele suficient de încăpătoare pentru a ține în ele una sau două mingi de tenis atunci când servești. Asta te scutește de timp pierdut și dă fluență jocului.
5. Geantă pentru rachetă
Acestea sunt realizate pentru a se potrivi oricărui cadru de rachetă și se găsesc într-o gamă extrem de variată de modele. Astfel poți alege o geantă în care să încapă una sau mai multe rachete de tenis, cu loc pentru prosop, haine, sticlă cu apă și bineînțeles pentru mingile de tenis. În funcție de producător, materialul ales și frecvența de utilizare o astfel de geantă poate rezista câțiva ani buni. Ulterior, pe măsură ce abilitățile tale se vor îmbunătăți poți să treci la nivelul următor și în ceea ce privește echipamentul necesar. Poți investi mai mult în mingi, rachete și haine, căci acestea te vor ajuta să capeți încredere în tine și să îți îmbunătățești constant jocul.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Avantajele înotului
Diferența dintre jogging și alergare
Avantajele mersului pe bicicletă