Despre exercițiul FLOTĂRI DIAMANT
Spre deosebire de flotările clasice, care lucrează în special mușchii pectorali, Flotările diamant vizează mușchii triceps și abia în plan secundar pieptul și umerii. Această variație poate pune ceva dificultăți unui începător, din cauza poziției foarte apropiate a mâinilor.
Rutină exercițiu FLOTĂRI DIAMANT
- întinde-te pe podea cu fața în jos și poziționează mâinile aproape una de alta, în așa fel încât degetele mari să se atingă; întinde brațele pentru a ridica trunchiul de la pământ; ține spatele drept; aceasta este poziția de start;
- inspiră și coboară spre podea până când aproape o atingi cu pieptul;
- folosindu-te în principal de tricepși, dar și de pectorali, împinge trunchiul înapoi spre poziția de start; expiră pe această porțiune;
- fă pauză o secundă în poziția în care simți mușchii cel mai bine contractați, apoi continuă repetările;
- acestea pot varia, după cum bine știi, în funcție de antrenamentul pe care îl urmezi.
Ilustrație cu execuția corectă a exercițiului FLOTĂRI DIAMANT
Variații ale exercițiului FLOTĂRI DIAMANT
Dacă ești începător și nu ai forța necesară pentru a executa acest exercițiu, poți încerca să îl execuți din genunchi sau cu sprijin pe perete. În schimb, dacă ești deja un veteran al sălilor de fitness sau culturism și ești deja familiarizat cu această rutină, îi poți mări gradul de dificultate prin plasarea picioarelor pe un obiect mai înalt, cum ar fi banca dreaptă.
Grupele musculare antrenate de exercițiul FLOTĂRI DIAMANT
Orice exercițiu folosește multe grupe musculare pentru a fi executat, însă se iau în calcul doar grupele musculare folosite direct. Exemplu: la flexii biceps din picioare lucrează și toți mușchii picioarelor pentru a menține poziția verticală a corpului, însă ei nu sunt direct implicați în mișcarea de flexie a antebrațului, deci nu se iau în considerare. Grupele musculare de mai jos sunt listate în ordinea aportului adus acestui exercițiu.
Mușchii triceps (Triceps Brachii) sunt localizați diametral opus bicepșilor, adică în partea posterioară a brațului superior și, la fel ca bicepșii, fac legătura între umăr și cot. Antrenarea lor face brațul masiv și reduce mult aspectul de braț subțire și firav.
Mușchii pectorali (Pectoralis) sunt plasați în zona pieptului și întărirea lor are ca efect principal o ușurință mai mare în împingerea anumitor obiecte. De asemenea, stabilizeaza și încheietura umărului, ceea ce reduce riscul de accidentări la umăr. Niște pectorali bine antrenați oferă și un aspect frumos corpului (conturul pieptului).
Mușchii umerilor (Deltoizi) trebuie antrenați cu foarte mare grijă, principalul lucru de care trebuie să ținem cont fiind protecția încheieturii umărului. Această încheietură este cea mai mobilă din întregul organism, fapt ce o face și cea mai instabilă încheietură, adică încheietura cu cele mai mari șanse de accidentare.
0 Comentarii
Adaugă comentariu
Articole Similare
Aplecări de trunchi la helcometru
AB Crunch Machine
Ridicări de picioare (la suportul vertical)