Aparatul ajutător - un lucru pe care e bine să îl eviți

Aparatul ajutător - un lucru pe care e bine să îl eviți

Aparatele ajutătoare pentru exerciții au fost inventate cu scopul de oferi o alternativă mai sigură la exercițiile cu greutăți libere. Cu toate acestea, unele dintre ele ajung să fie exact opusul, pentru că îți pot supune corpul și articulațiile la poziții și mișcări nenaturale. În timp, acest stres mecanic poate duce la accidentări neplăcute. Machomen.ro îți recomandă să eviți cât poți de mult exercițiile la aceste aparate și să le înlocuiești cu cele prezentate ca alternativă.

Aparatul pentru răsuciri din șezut

aparatul pentru rasuciri

Aparatul pentru răsuciri din șezut îți poate cauza probleme în zona lombara deoarece permite o mișcare de rotație a bazinului peste limita de siguranță. Zona lombara a coloanei vertebrale poate executa o rotație de maxim 13 grade. Răsucindu-te peste această limită pui o presiune imensă pe vertebre, punându-ți sănătatea spatelui în pericol. Zona lombara are în primul rând rolul de a rezista mișcării de răsucire, nu de a o genera.

Pentru a-ți dezvolta forța de rasucire a trunchiului, alege exerciții care asigură stabilitatea coloanei vertebrale, precum flotările laterale cu sprijin pe antebraț sau răsuciri rusești la cablu.

Aparatul pentru extensii ale spatelui

aparatul pentru extensii ale spatelui

Extensiile spatelui cu greutatea corpului sunt un exercițiu de bază pentru întărirea trunchiului, testate de-a lungul timpului. Nu același lucru se poate spune despre varianta executată la aparatul ajutător. Extensiile repetate ale spatelui sub presiunea greutăților pot provoca accidentări ale zonei lombare, iar poziția rigidă pe care ți-o impune aparatul nu permite mușchilor posturali, fesierilor și bicepșilor femurali să se încordeze cu scopul de a-ți proteja izometria corpului. O alternativă mult mai sigură sunt hiperextensiile cu greutatea corpului, ramatul din aplecat sau îndreptările cu bara.

Aparatul Smith

aparatul smith

 

Evită orice exercițiu la aparatul Smith, în special genuflexiunile, presa pentru umeri și îndreptările. Deși a fost conceput pentru a opri bara atunci când nu o mai poți susține, aparatul Smith conferă barei o traiectorie fixă, punându-ți umerii și articulațiile coatelor în poziții deloc sănătoase. De asemenea, aparatul Smith menține și bara în echilibru, lucru care te împiedică să dezvolți forța și masa musculară implicată în exercițiile cu greutăți libere.

Dacă nu ai un partener de antrenament care să te ajute la exercițiile cu greutăți libere, poți încerca variante de genuflexiuni sau îndreptări care nu necesită bara. În ceea ce privește presa pentru umeri, nu mai e nevoie să îți spun că presa militară clasică este cu mult mai eficientă și mai sănătoasă decât cea la aparatul Smith.

Aparatul pec-deck

aparatul pec-deck

Marea problemă cu fluturările la aparatul pec-deck este următoarea: folosind greutăți prea mari, există riscul să-ți sară umărul din articulație, nepunând la socoteală presiunea nefirească asupra restului articulațiilor. Aparatul pec-deck îți trage brațele prea tare în spate, mai ales dacă ai tendința să te relaxezi în momentul revenirii la poziția inițială. Îți recomand să rămâi la exercițiile cu greutăți libere, precum fluturările cu gantere, sau împins la piept cu bara.